Nume
Parola

Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online

  • 12 039 comunicate de presă
  • 141 instituţii/companii înscrise
  • 329 jurnalişti înscrişi
  • 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 7242
25 Mai 2012 — Antreprenorii mici și mijlocii (ÎMM) s-au întâlnit cu reprezentanții sectorului bancar, dar și cu organele de resort și experți din cadrul finanțării ÎMM. Întâlnirea a avut loc la Chișinău, la 24 mai, în cadrul celui de-al 3-lea Forum Moldo-German privind finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii, organizat de Grupul bancar KfW din Germania.
Vizualizări: 5737
Chisinau, 25 Mai 2012 — Primul traseu ecoturistic, care unește două valori cultural-istorice - Casa-Muzeu „Alexandru Donici” și Mănăstirea Curchi, a fost inaugurat astăzi în spațiul viitorului Parc Național Orhei. Anterior, despre acest traseu se cunoștea numai din spusele localnicilor.

Vizualizări: 5751
Cimişlia, 25 Mai 2012 — Odată cu încheierea primei părţi a celui de-al doilea Apel de Propuneri de Proiecte, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Agenţia de Dezvoltare Regională Sud în parteneriat cu Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei în Moldova organizează luni, 28 mai a.c.
Vizualizări: 5136
Bălți, 25 Mai 2012 — Agenția de Dezvoltare Regională Nord, Consulatul General al României din Bălți și Centrul Pro-Europa Bălți anunță, pentru data de 26 mai 2012, organizarea evenimentelor prilejuite de sărbătorirea, la Bălți, a Zilei Europei.

Programul cuprinde:

Orele 10.
Vizualizări: 4205
24 Mai 2012 — La 23 mai curent, Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului IMM celebrează ,,5 ANI de activitate şi susţinere a antreprenoriatului autohton”.
ODIMM a fost constituită prin Hotărâre de Guvern Nr.
Vizualizări: 6445
24 Mai 2012 — IDIS „Viitorul” va prezenta sâmbătă, 26 mai, ora 10:00, rapoartele grupurilor de lucru din cadrul internship-ului Școlii de Instruire Politică a Tinerilor Lideri Politici. Evenimentul va avea loc în sala de conferinţe a Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) “Viitorul”, et.
Vizualizări: 34639
24 Mai 2012 — Astăzi la Chişinău se deschide Campionatul OPEN al mun. Chişinău la Joc de Dame-64 printre cadeţi, consacrat Zilei Copiilor.
Vizualizări: 5565
24 Mai 2012 — Grupul parlamentar al socialiştilor va propune ca legea privind liberalizarea practicilor homosexuale să fie supusă unui vot nominal – fiecare deputat să iasă la microfon şi să anunţe public dacă o votează sau nu.

Amintim că la una din cele mai apropiate şedinţe ale Parlamentului va fi înaintat spre aprobare proiectul legii privind „egalitatea de şanse”, care conţine prevederi ce presupun liberalizarea practicilor homosexuale în Republica Moldova.
Vizualizări: 4323
Chişinău, 24 Mai 2012 — În premieră pentru Republica Moldova, 39 de elevi cu cerinţe educaţionale speciale /CES/, absolvenţi ai clasei a IX-a, vor susţine, în sesiunea de evaluare curentă, examene de absolvire în baza unor teste individuale. Acestea sînt elaborate conform programului educaţional individual /PEI/, în baza căruia au fost instruiţi.
Vizualizări: 4320
Chişinău, 24 Mai 2012 — În perioada 21-22 mai curent s-au desfășurat două ateliere de lucru pentru colaboratorii direcțiilor raionale/municipale învățămînt, tineret și sport și conducătorii reuniunilor metodice ale profesorilor de educație civică.
Atelierele s-au desfășurat în baza Acordului de colaborare încheiat între Ministerul Educaţiei și Programul Naţiunilor Unite pentru HIV/SIDA.