Vizualizări: 49
Marcel Bobeica despre reformă: „Stimulentele sunt niște injecții de adrenalină, dar noi avem nevoie de funcționare durabilă și de dezvoltare locală”
16 Septembrie 2026 — În cadrul ședinței inaugurale a Comitetului consultativ mixt dintre Comitetul European al Regiunilor și Republica Moldova, Marcel Bobeica, primarul comunei Gangura, Ialoveni, vicepreședinte al CALM, a prezentat principalele provocări și întrebări care trebuie abordate pentru ca reforma administrației publice locale să fie un succes și pentru ca parcursul european al Republicii Moldova să răspundă așteptărilor cetățenilor.
Prima problemă vizează păstrarea autonomiei și democrației locale. „Reforma trebuie să asigure reprezentativitatea comunităților și să garanteze că vocea fiecărui cetățean, inclusiv din localitățile care vor fi amalgamate, va fi auzită și reflectată în consiliile locale. Acesta trebuie să fie principalul scop al reformei”, a declarat vicepreședintele CALM.
A doua chestiune se referă la descentralizarea financiară. Primarul comunei Gangura a atras atenția că stimulentele de dezvoltare sunt utile, dar insuficiente. „Stimulentele sunt niște injecții de adrenalină, dar noi avem nevoie de funcționare durabilă și de dezvoltare locală. Trebuie să găsim împreună cu Guvernul soluții pentru creșterea veniturilor proprii ale autorităților publice locale, astfel încât acestea să aibă o viață sustenabilă după anul 2027″, a menționat alesul local.
A treia problemă este legată de regionalizarea serviciilor publice: sanitație, apă și alte servicii esențiale. „Încă nu este clar care va fi rolul nivelului intermediar în acest proces și cum va fi acesta capacitat să atragă fonduri și să se încadreze în criteriile Uniunii Europene. Este foarte important ca acest nivel să aducă plus valoare autorităților publice locale”, a subliniat primarul comunei Gangura.
A patra direcție vizează îmbunătățirea mecanismului de comunicare între administrația publică locală și cea centrală. „Este necesar ca rolul Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) să fie consolidat, pentru a facilita dialogul și pentru a asigura că vocea comunităților și a cetățenilor rămâne puternic reprezentată în procesul decizional”, a declarat alesul local.
„Noi, împreună cu Guvernul Republicii Moldova și cu partenerii europeni, trebuie să rezolvăm aceste patru întrebări principale pentru ca reforma administrației publice locale să fie un succes și pentru ca parcursul european al țării să meargă așa cum își doresc cetățenii”, a concluzionat Marcel Bobeica.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2592
- Afaceri 809
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 16
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1684
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 752
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1384
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33