Vizualizări: 8714
			               
               O donaţie înainte de Paşti - echipament performant
              Chisinau, 14 Aprilie 2009 — Laboratorul de hidrobiologie şi ecotoxicologie al Institutul de Zoologie al A.Ş.M. s-a ales cu un preţios dar înainte de Paşti -  Agenţia Elveţiană  de Dezvoltare şi Cooperare (Swiss Agency for Development and Cooperation SDC) i-a donat echipament performant în cadrul unui contract de colaborare. Această misiune plăcută a fost realizată de Thierry Umbehr - Director rezident adjunct al Biroului  de Cooperare al Elveţiei pentru Republica Moldova. Echipamentul, la care ne-am referit, este înzestrat cu accesoriile şi reactivele necesare (spectrofotometru de absorbţie atomică AAS Analyst-400, cromatograf Clarus-500 FID ECD, cuptor de calcinare Nabertherm CV3/11/B170, pH-metru Sartorius PB 11-P11 etc.) şi valorează peste 1700 mii lei (fără TVA).
Agenţia Elveţiană  de Dezvoltare şi Cooperare, coordonator al  Programului „Apă şi canalizare”, a cooperat pe parcursul ultimilor ani cu specialiştii din domeniul aprovizionare cu apă potabilă din Republica Moldova. A efectuat lucrări de succes în domeniul ecosanitaţiei - o metodă eficientă de stopare a poluării apelor, în primul rînd, din fîntîni. În cadrul acestor cercetări Thierry Umbehr a vizitat Laboratorul de hidrobiologie şi ecotoxicologie al Institutului de Zoologie, condus de prof. Elena Zubcov, susţinînd doleanţa echipei lui referitoare la dotarea cu echipament performant. Institutul de Zoologie a încheiat un contract de colaborare cu Biroul  de Cooperare al Elveţiei pentru Republica Moldova şi s-a obligat, la rîndul său, să repare încăperile laboratorului. Echipamentul donat este deja instalat şi se află la etapa de testare a metodelor de cercetare.
Utilizarea echipamentului va contribui esenţial la sporirea nivelului cercetărilor fundamentale şi aplicative, la deschiderea unor posibilităţi noi de realizare a proiectelor naţionale şi internaţionale, lărgirea ariei de activitate a laboratorului privind efectuarea analizelor cantitative, monitorizarea calităţii apei şi  produselor, inclusiv celor piscicole.
La ceremonia oficială de înmînare a echipamentului performant Institutului de Zoologie a participat acad. Gheorghe Duca, preşedintele A.Ş.M., acad. Teodor Furdui,  prim-vicepreşedinte al A.Ş.M., şi alte persoane din cadrul Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al A.Ş.M.
						
Tatiana Rotaru,
Serviciul de presă al A.Ş.M.
                            
                    Autor: Administrator                    
                    Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
                 
              Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2423
 - Afaceri 809
 - Angajări & Joburi 167
 - Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
 - Artă & Cultură 127
 - Bănci & Asigurări 18
 - Blogosfera 110
 - Concursuri & Licitații 16
 - Construcţii & Infrastructură 47
 - Dezvoltare Regională 1671
 - Diaspora 3
 - Drepturile Omului & Justiţie 564
 - eBooks / eReviste / eDocumente 7
 - Economic & Statistică 329
 - Educaţie & Instruire 751
 - Export și Investiții 17
 - Externe 165
 - Fashion 0
 - Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
 - Industrie 10
 - IT 30
 - Media & Publicitate 365
 - Mediu 36
 - Mesaje 8
 - Oferte & Prețuri 16
 - Ong & Societate Civilă 1352
 - Persoane Publice 140
 - Politic & Electorala 1305
 - Procuratura & MAI 120
 - Public Relations 32
 - Resurse Web 12
 - Sănătate & Medicină 125
 - Sindicate 4
 - Social 580
 - Sport 12
 - Ştiinţă 80
 - Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
 - Telefonie & Comunicaţii 29
 - Turism 33
 
