Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online
- 12 011 comunicate de presă
- 141 instituţii/companii înscrise
- 329 jurnalişti înscrişi
- 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 1666
Chişinău, 3 Octombrie 2008 — În cadrul şedinţei a fost examinată situaţia privind executarea prevederilor Hotărîrii Guvernului nr.843 din 9 iulie 2008 „Cu privire la măsurile de pregătire a economiei naţionale şi sferei sociale pentru activitate în perioada de toamnă-iarnă 2008-2009”.
Vizualizări: 1691
2 Octombrie 2008 — Vladimir Voronin a salutat prezenţa delegaţiei în Chişinău, remarcînd interesul Republicii Federale Germania pentru evoluţia evenimentelor care se produc în Republica Moldova.
Şeful statului a exprimat gratitudine autorităţilor germane, în special Budestagului acestei ţări, pentru sprijinul constant acordat Moldovei în toate domeniile, evidenţiind, în special, asistenţa oferită în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, în eforturile de reintegrare teritorială a statului, în dezvoltarea raporturilor comercial-economice moldo-germane.
Vizualizări: 2478
La 3 octombrie curent, la Bruxelles, va avea loc Reuniunea a IX-a a Comitetului de Cooperare RM – UE
2 Octombrie 2008 — La 3 octombrie curent, la Bruxelles, va avea loc Reuniunea a IX-a a Comitetului de Cooperare RM – UE. Reuniunea va fi prezidată de dl Gunnar Wiegand, Director pentru Europa de Est, Caucazul de Sud şi Asia Centrală, DG RELEX, Comisia Europeană, de dna Hilde Hardeman, Şef de Unitate, DG RELEX din cadrul Comisiei Europene şi va fi co-prezidată de dl Valeriu Ostalep, Viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene.
Vizualizări: 4325
30 Septembrie 2008 — Partidul Democrat din Moldova invită reprezentanţii mass-media la o conferinţă de presă, care va avea loc Miercuri, 1 octombrie 2008, ora 10.00 în sala de conferinţe a Partidului Democrat.
Vizualizări: 1704
Chişinău, 30 Septembrie 2008 — Prim-ministrul Zinaida Greceanîi s-a întîlnit astăzi cu delegaţia Grupului parlamentar de prietenie moldo-britanic din cadrul Parlamentului Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, condusa de preşedintele Grupului, lordul Dubs of Battersea.
În cadrul întrevederii au fost discutate aspecte ale relaţiilor bilaterale între Republica Moldova şi Regatul Unit al Marii Britanii şi a Irlandei de Nord.
Vizualizări: 1694
30 Septembrie 2008 — La 29 septembrie curent, în contextul participării la segmentul înalt al sesiunii a 63-a a Adunării Generale a ONU, dl Andrei Stratan, Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a avut o serie de întrevederi bilaterale.
În cadrul întrevederii cu dl David Kramer, Asistentul Secretarului de Stat pentru Problemele Democraţiei, Drepturilor Omului şi Muncii, Viceprim-ministrul a exprimat înalte aprecieri vis-a-vis de parteneriatul moldo-american şi, în special, pentru susţinerea politică constantă din partea SUA şi asistenţa valoroasă în promovarea reformelor democratice şi economice în Republica Moldova.
Vizualizări: 1796
Chişinău, 30 Septembrie 2008 — Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a semnat Decretul privind graţierea unor condamnaţi, familiile cărora au avut de suferit în urma inundaţiilor din vara curentă.
Prin decretul prezidenţial, a fost aplicată graţierea în privinţa deţinuţilor Buzenco Adrian, locuitor al satului Criva, raionul Briceni, condamnat pentru comiterea jafului şi tîlhăriei, şi Rusu Ion, locuitor al satului Varatic, raionul Rîşcani, condamnat pentru însuşirea în proporţii deosebit de mari.
Vizualizări: 1794
Chişinău, 25 Septembrie 2008 — Prim-ministrul Zinaida Greceanîi s-a întîlnit astăzi cu participanţii Festivalului Internaţional „Invită Maria Bieşu”
În cadrul întrevederii Zinaida Greceanîi a mulţumit artiştilor pentru faptul că au acceptat invitaţia de participare la Festivalul Internaţional „Invită Maria Bieşu”, menţionînd că acesta este un prilej excepţional pentru moldoveni şi oaspeţii ţării noastre de a cunoaşte creaţia de operă şi balet a maeştrilor de talie mondială. Această sărbătoare a devenit o tradiţie frumoasă, în primul rând, graţie măreţei interprete Maria Bieşu, - a subliniat Premierul.
Vizualizări: 2158
Chişinău, 25 Septembrie 2008 — Astăzi, 25 septembrie 2008, dl Andrei Stratan, Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a avut o întrevedere cu dl Gunnar Wiegand, Director pentru Europa de Est, Caucazul de Sud şi Asia Centrală, DG RELEX, Comisia Europeană.
Întrevederea se înscrie în procesul de intensificare a dialogului moldo-comunitar, în special, în obiectivul urmărit de autorităţile moldoveneşti vizând semnarea unui Acord de Asociere cu Uniunea Europeană.
Vizualizări: 6124
Chisinau, 25 Septembrie 2008 — DECLARATIE a AMN
Alianta „Moldova Noastra” considera ca majorarea cu 18% a salariilor unor categorii de angajati bugetari sunt o ofensa la adresa acestora si un truc din partea Guvernului comunist. Prin decizia sa Executivul a recunoscut ca minte pedagogii-protestatari, atunci cand se plange de lipsa banilor pentru majorarea salariilor.
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2464
- Afaceri 809
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 16
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1676
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 751
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1364
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33
