Nume
Parola
Vizualizări: 1488
QUO VADIS, JUSTIȚIA?! CONGRESUL AUTORITĂȚILOR LOCALE ȘI REGIONALE AVERTIZEAZĂ DESPRE ÎNCĂLCAREA GRAVĂ A DREPTURILOR FUNDAMENTALE ÎN CAZUL PRIMARULUI DORIN CHIRTOACĂ: „PRIMARII CARE NU SUNT GĂSIȚI VINOVAȚI NU POT FI SUSPENDAȚI ȘI PUȘI ÎN AREST LA DOMICILIU
1 Noiembrie 2017 — La propunerea delegației Republicii Moldova, Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei de la Strasbourg, în semn de susținere morală i-au aplaudat în picioare pe Dorin Chirtoacă, Grigore Policisnchi, Serghei Filipov, Valentin Cimpoieș și alți colegi din Republica Moldova și din alte țări care au fost sau sunt nemotivat arestați, lipsiți de mandat sau supuși altor forme de intimidare!

Nivelul democrației locale din Republica Moldova ridică multe semne de întrebare la Consiliul Europei. Este concluzia formulată de Congresul Autorităților Locale și regionale a Consiliului Europei care se arată îngrijorat de suspendarea activităţii primarului municipiului Chișinău de către instanţa de judecată și de alte cazuri similare în raport cu aleșii locali. Congresul s-a angajat să monitorizeze situaţia lui Dorin Chirtoacă, în legătură cu nerespectarea mai multor articole din Carta europeană a autonomiei locale, ratificată de Moldova în 1997. Astfel, o misiune va veni în timpul apropiat în Republica Moldova, pentru a se documenta suplimentar. Raportul va sta la baza unor recomandări punctuale care vor fi făcute guvernării de la Chișinău. Subiectul a fost discutat în cadrul Sesiunii a 33-a a Congresului puterilor locale şi regionale, la care a participat și delegația Republicii Moldova.

La reuniunea de la Strasbourg, Violeta Crudu, membră a delegației Republicii Moldova la CoE a solicitat implicarea instituţiilor europene în vederea elucidării cazului lui Dorin Chirtoacă: ” Persecuţia, arestul, dar şi referendumul iniţiat la Chişinău sunt ilegale, aceste acţiuni având drept scop demiterea din funcţie a lui Dorin Chirtoacă. Asta, în situația în care un alt primar din Republica Moldova, care a fost condamnat pentru frauda financiară din sistemul bancar de aproape 1 miliard de dolari, i se permite să meargă liber în sălile instituțiilor europene”.

Și potrivit președintei CALM, Badan, ţara noastră, până nu demult, era considerată unul dintre liderii regiunii în implementarea reformelor democratice, inclusiv în domeniul democrației locale. Însă, începând cu anul 2017, situația în Republica Moldova s-a schimbat drastic - a fost deteriorat dialogul între Guvern și autoritățile locale, au fost stopate reformele reale, a crescut presiunea asupra aleșilor locali, mai mult decât atât, aleșii locali au început să fie arestați pe motive inventate și care nu au nimic comun cu realitatea.Totodată, Badan a opinat - cazul primarului de Chișinău este un exemplu de justiție selectivă, iar rezoluția prin care condamnă suspendarea din funcție a primarului Chișinăului, Dorin Chirtoacă și încercarea de a-l demite prin organizarea referendumului local, ar trebui să devină un semnal serios pentru guvernarea de la Chișinău: ”Anterior, o delegație a Camerei Regiunilor a venit la Chișinău să se documenteze despre situația primarului municipiului Chișinău, care a fost arestat și suspendat din funcție. Congresul a luat cunoştinţă de raportul preşedintelui acestuia din Suedia, Gunn Marit Helgesen, care a vizitat oraşul Chişinău în august 2017. În cadrul vizitei, ea s-a întâlnit cu primarul suspendat din funcţie, cu procurorul Centrului Naţional Anticorupţie, cu ministrul Justiţiei şi reprezentanţii Congresului Autorităţilor Locale. Doamna Helgesen a ajuns la concluzia că suspendarea din funcţie a lui Dorin Chirtoacă şi reţinerea lui încalcă drepturile fundamentale, deoarece totul a avut loc fără decizia instanţei. Toți se întreabă de ce nu a fost eliberat Dorin Chirtoacă. Este o problemă care ține de justiția din Republica Moldova. Asociația noastră, care reunește majoritatea covârșitoare a APL, este foarte îngrijorată, pentru că nu numai Dorin Chirtoacă se află în astfel de situație. Au mai fost arestați și alți primari, inclusiv Grigore Policinschi, membru al delegației. A fost eliberat, dar nu a avut dreptul de a veni. Delegația CALM a avut o întrevedere cu conducerea Congresului Puterilor Locale și Regionale și cu toate structurile înalte de conducere. Am discutat despre situația în care se află APL din Republica Moldova. Și așa e greu de activat, toată lumea e lipsită de motivație.”

În context, primarul de Cimișlia, Gheorghe Răileanu, a atenționat instituțiile europene că în Republica Moldova există riscul de revenire la totalitarism. În cadrul discursului ținut la Congresul Autorităţilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei (CoE) de la Strasbourg, reprezentantul delegației Republicii Moldova, a subliniat faptul că toate guvernele de la Chișinău s-au învățat să folosească granturile acordate de organismele internaționale în scopuri politice. În altă ordine de idei, Gheorghe Răileanu a menționat că Congresul Autorităților Publice Locale din Republica Moldova (CALM)a devenit o organizație puternică și din această cauză este supus presiunilor , iar autoritățile centrale nu acordă suficientă atenție problemelor locale, fiind exagerat de politizate. În ceea ce privește situația primarului de Chișinău, Dorin Chirtoacă, Răileanu a specificat: ”Este stranie această interdicție impusă lui Dorin Chirtoacă. Cu atât mai mult, pentru că nu are niciun sens și sistemul de justiție nu are niciun beneficiu. Această interdicție a trezit nedumerirea întregului Congres. Și domnul Thorbjørn Jagland s-a arătat nedumerit. În discursuri s-a arătat clar că nu e vorba de a-l judeca sau a-l apăra pe Dorin Chirtoacă la acest for European, dar este vorba despre principiile autonomiei locale, care trebuie să stea la baza organizării administrative-teritoriale. Nu poate cineva să destituie din funcție un primar și să numească o persoană care nu este aleasă în acea funcție sau să permit cuiva care are deja condamnarea definitive să vină, să iasă în afara țării (cazul primarului de Orhei, Ilan Șor), iar altcineva nu. Sunt lucruri stranii care sunt în detrimentul imaginii țării noastre AU fost discutate două probleme importante în viziunea mea: este problema achizițiilor publice: prevenirea corupției, transparența, dar și soarta localităților rurale, un proiect foarte interesant și ambițios.”

Un alt membru al delegației, primarul de Edineț, Constantin Cojocaru, a declarat că politizarea instanțelor de judecată este o practică inacceptabilă, iar primarii moldoveni contează mult pe sprijinul Consiliului Europei și consideră oportună implicarea Comisiei de la Veneția în elucidarea cazurilor de intimidare cu care se confruntă unii aleși locali.Constantin Cojocaru a amintit că semnarea/ratificarea Cartei Consiliului Europei ne obligă pe toți să respectăm prevederile sale, acestea fiind, de fapt, principiile democrației europene. Membrul delegației noastre și-a exprimat speranța că atât cazul primarului general, cât și al altor colegi din Republica Moldova vor fi soluționate cât mai urgent.Edilul a vorbit despre necesitatea reevaluării legislației, astfel încât nici un primar să nu fie pus în situația în care se află edilul de Chișinău: ”Domnul Thorbjørn Jagland a pus accent pe jurisprudența Republicii Moldova, iar organele de drept din țara noastră să-și spună cuvântul. Puțin se înțelege diferit situația. În ceea ce privește situația primarului Dorin Chirtoacă, se creează impresia că în Republic Moldova se atestă un vacuum legislativ în ceea ce privește destituirea unui ales local. În situația în care Consituția prevede interzicerea mandatului imperativ (inclusiv a celui d alesul local), asta însemnând că nimeni nu are dreptul să-l destituie în perioada pentru care este ales, de aceea este foarte dubios cum poți să-l destitui printr-un referendum. Cu atât mai suspectă este situația în care un primar deja condamnat stă bine-mersi la libertate și merge la Strasbourg, pe când d-nului Chirtoacă nu i s-a demonstrate nicio vinovăție și este de aproape jumătate de an în arest la domiciliu. Această situație îngrijorează primarii, CALM-ul, organizație în care suntem cu viziuni și apartenențe partinice diferite, dar scopul nostru comun să apărăm pe cei în cazul cărora considerăm că se comite o nedereptate și chiar se incalcă legea. În cazul lui Chirtoacă, o spun cu vehemență, se observă o nedreptate. Cum să înțelegem noi lucrurile? Unul condamnat e la libertate, altul necondamnat este lipsit de libertate. E o nedreptate, care trebuie corectată prin înlăturarea vacuumului legislativ.”

Opiniile și îngrijorările primarilor au fost susținute de președinta Camerei Regiunilor din cadrul Congresului Puterilor Locale și Regionale,Gunn-Marit Helgesen, care a menționat că suspendarea și arestarea unui primar în lipsa unei hotărâri judecătorești este o chestiune gravă și reprezintă o încălcare a unui drept fundamental. Această opinie se regăsește în concluziile raportului Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei, unde a fost examinată situația în care se află primarului suspendat al Chișinăului, Dorin Chirtoacă. Congresul se declară preocupat îndeosebi de nerespectarea mai multor articole din Carta Europeană a autoguvernării locale.

”Suntem foarte îngrijorați de situația primarilor aleși din Moldova, căci din informațiile noastre acolo nu se respectă angajamentele și regulile din Carta administrației locale și regionale. Deocamdată am adoptat această rezoluție prin care am decis să mai trimitem o misiune la Chișinău și să implicăm și Comisia de la Veneția, solicitându-le expertiza. Ulterior, vom adopta o recomandare”, a specificat Gunn-Marit Helgesen.

Amintim că, la propunerea delegației Republicii Moldova, în semn de respect și susținere morală, participanții la sesiunea Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei (CoE) de la Strasbourg i-au aplaudat în picioare pe Dorin Chirtoacă, Grigore Policisnchi, Serghei Filipov, Valentin Cimpoieș și alți colegi din Republica Moldova și din alte țări care au fost sau sunt nemotivat arestați, lipsiți de mandat sau supuși altor forme de intimidare.Ulterior, în cadrul sesiunii plenare din 19.10.2017, Congresul Autorităților Locale şi Regionale al Consiliului Europei a adoptat o Rezoluție prin care a condamnat suspendarea din funcție a primarului Chișinăului, Dorin Chirtoacă și încercarea de a-l demite prin organizarea referendumului local. Rezoluția a fost susținută de 144 dintre cei 148 de reprezentanți ai puterilor locale din mai multe țări.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă