Nume
Parola
Vizualizări: 2152
Chișinăul va găzdui o Conferință a APL din toată Europa, în cadrul parteneriatul Estic!
17 Decembrie 2017 — Organizația pan-europeană PLATFORMA-Parteneriatul Vecinătatea de Est și Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) organizează luni, 18 decembrie, la Chişinău, Conferința Regională din cadrul Parteneriatului Estic. Conferința are loc în cadrul unui parteneriat strategic cu Comisia Europeană și al unui program specific de vecinătate estică pentru trei țări partenere estice: Georgia, Moldova și Ucraina.

La Conferinţă au fost invitați Frederic Vallier, secretar general al Cosiliului European al Municipalităţilor şi Regiunilor, Pavel Filip, premierul Republicii Moldova, Peter Michalko, şeful delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Tatiana Badan, preşedintele CALM, Viorel Furdui, director executiv al CALM, David Melua, director executiv al Asociaţiei Naţionale a Autorităţilor Locale din Georgia, Oleksandr Slobozhan, director executiv al Asociaţiei Oraşelor din Ucraina, Andris Jaunsleinis, membru al Comitetului European al Regiunilor, Anna Akhalkatsi, reprezentant al Băncii Mondiale, Ion Beschieru, manager de programe la Consiliul Europei cu oficiul la Chişinău, deputaţi din Parlamentul Republicii Moldova, reprezenanţi ai guvernului, dar şi primari, membri ai CALM.

În cadrul evenimentului se va discuta despre evoluția reformelor de descentralizare în țările Parteneriatului estic și despre facilitarea accesului autorităților locale din aceste țări la programele UE, în urma semnării Acordurilor de Asociere. Totodată, la acest eveniment se va face un schimb de opinii privind importanța, perfecționarea și dezvoltarea unui mecanism efectiv de comunicare și dialog între autoritățile locale și cele centrale, precum și între autoritățile locale și instituțiile Uniunii Europene.

PLATFORMA este una din cele mai importante structuri europene ale autorităților locale și regionale pentru dezvoltare, care întrunește Consiliul European al Municipalităților și Regiunilor (CEMR) și care, începând cu anul 2008 a adunat asociații naționale, europene și internaționale ale comunităților teritoriale, precum și orașe, dar și regiuni, în domeniul cooperării și dezvoltării. Obiectivul general al acestei structuri este de a a-și coordona vocile în cadrul instituțiilor europene, în primul rând în elaborarea și implementarea politicii europene de dezvoltare.

Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă