Nume
Parola
Vizualizări: 3553
Membrii CRD Centru s-au întrunit în prima ședință ordinară din acest an
Ialoveni, 15 Martie 2018 — Membrii Consiliului Regional pentru Dezvoltare (CRD) Centru s-au întrunit astăzi în prima ședință ordinară din acest an pentru a pune în discuție și a aproba un șir de documente importante care vor asigura dezvoltarea durabilă a regiunii pentru perioada următoare, dar și buna desfășurare a activităților Agenției de Dezvoltare Regională Centru, planificate pentru anul curent.

În deschiderea ședinței, ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Liviu Volconocivi, a salutat membrii CRD Centru, exprimîndu-și recunoștința pentru activitatea Consiliului și apreciind eforturile de colaborare în vederea dezvoltării Regiunii Centru. „Mă bucur mult să fiu astăzi alături de dumneavoastră și sper că odată cu aprobarea tuturor deciziilor vom reuși să realizăm împreună tot ce ne-am propus pentru acest an. Împreună avem așteptări foarte mari pentru Regiunea Centru și vreau să cred că toate proiectele și planurile propuse pentru acest an vor fi realizate cu succes".

Viorel Jardan, directorul ADR Centru, mulțumit reprezentanților din regiune pentru participarea la ședință și implicarea activă în activitățile desfășurate de agenție. Totodată, directorul a prezentat în cadrul ședinței de astăzi raportul cu privire la activitatea Agenției pe parcursul anului 2017.

Specialiștii de profil din cadrul ADR Centru au relatat cele mai importante rezultate obținute de ADR Centru în activitățile de implementare a proiectelor regionale, planificare strategică și programare, promovare a regiunii și atragarea investițiilor. Potrivit raportului cu privire implementarea proiectelor regionale, ADR Centru a reușit valorificarea a 100% din mijloacele financiare alocate pentru a.2017. Valoare investițiilor s-a ridicat la 71,05 mln lei, bani alocați din FNDR.

În cadrul ședinței a fost prezentat un raport privind activitatea Comisiilor Regionale Sectoriale (CRS) în domeniile Aprovizionare cu apă și canalizare (AAC) și Managementul deșeurilor solide (MDS). Totodată a fost numit în funcția de copreședinte al CRS MDS - Ion Plămădeală, primarul s. Izbiște, Criuleni, membru CRD Centru.

Tot în această ședință au fost înmînate studile de fezabilitate elaborate în baza Programului Regional Sectorial în domeniul MDS celor 3 președinți de raioane – Ungheni, Călărași și Nisporeni. Studiile au fost elaborate de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Cu votul membrilor prezenți la ședință a fost aprobat și Planul de acțiuni pentru implementarea SDR Centru pe parcursul anului 2018. Toate proiectele de decizie incluse în ordinea de zi a ședinței au fost susținute cu majoritatea voturilor membrilor consiliului.