Nume
Parola
Vizualizări: 2188
De 10 ani, proiectul elvețian ApaSan contribuie la îmbunătățirea serviciilor de apă și sanitație din țara noastră
Chișinău, 16 Aprilie 2019 — Circa 67 mii de cetățeni din localitățile rurale din țara noastră beneficiază de servicii de apă și sanitație îmbunătățite și consolidate datorită suportului oferit de Guvernul Elveției, în ultimii zece ani, prin proiectul elvețian „Apă și Sanitație în Moldova” (ApaSan). Astăzi, în cadrul unei conferințe naționale, ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Nicolae Ciubuc, a mulțumit partenerilor pentru suportul acordat în îmbunătățirea condițiilor de viață pentru cetățenii țării noastre și și-a exprimat încrederea continuării cooperării în acest sens. La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților publice centrale, împreună cu partenerii de dezvoltare și primarii localităților rurale.

„Intervențiile proiectului sunt de o importanță incontestabilă, pentru că s-a acordat suport operatorilor mici din sate, s-au făcut investiții în infrastructura de apă și sanitaţie prin aplicarea modelelor tehnice și manageriale inovative. Autoritățile locale au beneficiat de asistență pentru îmbunătățirea condițiilor sanitare în școli. În total, în 64 de instituții de învățământ general și în 2 tabere de odihnă pentru copii au fost instalate blocuri sanitare noi. De asemenea, datorită proiectului reprezentanții administrației locale din raionul Ialoveni au realizat un schimb de experiență și au dezvoltat un Plan de alimentare cu apă și sanitaţie (PAAS)”, a menționat Ministrul Nicolae Ciubuc, în discursul din debutul evenimentului.

În cadrul conferinței au fost organizate trei sesiuni tematice, unde au fost abordate cele mai importante aspecte ale dezvoltării serviciului public de alimentare cu apă şi sanitaţie: (I) Servicii durabile de alimentare cu apă şi sanitaţie, (II) Sanitaţia în instituţiile şcolare din Republica Moldova, (III) Planificarea strategică: apă şi sanitaţie pentru toţi.

Directoarea Biroului elvețian de cooperare, Caroline Tissot, a menţionat că proiectul ApaSan este un model viu de participare activă din partea tuturor autorităţilor la realizarea cu succes a iniţiativelor reuşite, iar mesajul principal promovat este „No one left behind!” (nimeni nu rămâne fără atenţie).

În contextul lecțiilor însușite, șeful Biroului de Coordonare al Agenției Austriece pentru Dezvoltare, Alexander Karner, a subliniat importanţa consolidării dialogurilor între autorități, precum şi necesitatea prioritizării investițiilor şi necesităților.

În perioada 2009-2019, în cadrul proiectului ApaSan, în țara noastră au fost construite 41 sisteme de alimentare cu apă, 9 staţii de epurare și au fost instalate blocuri sanitare în 64 instituţii de învăţămint general şi 2 tabere de odihnă.

„Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare şi Agenţia Austriacă de Dezvoltare (ADA) sunt parteneri de încredere, care de-a lungul anilor acordă suport ministerului în vederea consolidării cadrului legislativ, dezvoltării infrastructurii, inclusiv, asistență tehnică, iar scopul final este de a contribui la îmbunătățirea condițiilor de trai a populației țării noastre”, a subliniat Ministrul Nicolae Ciubuc.

Proiectul ApaSan a fost implementat în Republica Moldova în perioada 2009-2019, cu suportul Agenţiei Elveţiane pentru Dezvoltare şi Cooperare şi Agenţiei Austriacă de Dezvoltare în parteneriat cu autorităţile centrale şi locale din Moldova.

Date de contact:
Directia politici de management integrat a resurselor de apă
Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului
tel: 022 204 538
madrm.gov.md