Nume
Parola
Vizualizări: 1375
Diaspora și autoritățile locale contribuie la dezvoltarea comunităților!
15 Iunie 2019 — 30 de propuneri de proiecte vor avea șansa să se realizeze datorită Programului Diaspora Acasă Reușește „DAR 1+3". Din componența Comitetului de evaluare și supraveghere a proiectelor în cadrul Programului Diaspora Acasă Reușește „DAR 1+3" fac parte reprezentanți ai Congresului Autorităților Locale din Moldova, ai Administrației Publice Centrale și parteneri de dezvoltare.

Expertul CALM Irina Luncașu a explicat că programul este destinat autorităților locale care implică diaspora în dezvoltarea locală. „Avem toată încrederea căautoritățile locale vor implementa cu succes inițiativele identificate în comun cu diaspora și astfel băștinașii care au fost nevoiți să plece peste hotare se vor simți în continuare parte a localității de unde au plecat și poate chiar vor fi create premise pentru ca aceștia să revină acasă".

Proiectele câștigătoare vor fi susținute financiar în cadrul Programului DAR, în baza formulei „1+3": Guvern, diasporă, autoritatea publică locală și partenerii de dezvoltare/donatorii. Acestea vizează domenii cum ar fi cel economic, protecția mediului înconjurător, eficiență energetică, infrastructură, educație, cultură etc. În total, pentru finanțare au fost depuse 35 de dosare.

Programul „DAR 1+3" este are o durabilitate de șase ani (2019-2025) și își propune implicarea diasporei în dezvoltarea socio-economică a Republicii Moldova.

În cadrul CALM activează Serviciul Migrație și Dezvoltare Locală ce are ca obiectiv susținerea și consolidarea capacităților APL pentru îmbunătățirea serviciilor locale, în baza parteneriatelor între autoritățile locale și băștinașii plecați peste hotare.

Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă