Nume
Parola
Vizualizări: 1663
Președintele României Klaus Iohannis către președintele CALM Tatiana Badan: „Nu uităm niciodată de voi"
21 Februarie 2020 — Un grup de primari din Republica Moldova a participat la cea de-a XXIII-a sesiune a Adunării Generale a Asociației Comunelor din România (A.Co.R.). Evenimentul cu genericul „Satul românesc, parte integrantă a ruralului european" s-a desfășurat în perioada 16-19 februarie, la București și a fost moderat de președintele A.Co.R. Emil Drăghici. Alături de aleșii locali din cele două state, la lucrările Adunării Generale au participat președintele României Klaus Iohannis, premierul Ludovic Orban, viceprim-ministrul Raluca Turcan, miniștri și secretari de stat. Reprezentanții autorităților centrale de la București au răspuns la întrebările aleșilor locali și i-au asigurat de toată susținerea în procesul de dezvoltare a comunităților locale.

În alocuțiunea sa, președintele României Klaus Iohannis a felicitat A.Co.R pentru organizarea evenimentului, dar și pentru cele peste două decenii de activitate. „Sunteți una dintre vocile reprezentative ale administrației românești iar forța Dvs este dată atât de faptul că administrați cu iscusință aproape jumătate din populația României, cât și de capacitatea de a acționa împreună pentru binele comun." Președintele a reiterat faptul că dezvoltarea comunităților locale nu poate fi realizată în absența fondurilor care nu doar că trebuie să fie suficiente pentru a acoperi nevoile de pe plan local, ci trebuie să aibă și o alocare predictibilă. Klaus Iohannis a vorbit despre programele de care beneficiază APL din România și care aduc beneficii comunităților locale, dar și despre îmbunătățirea unora dintre acestea. „Accesarea fondurilor europene trebuie să constituie o prioritate pentru fiecare administrație din România iar mulți aleși locali au făcut lucruri admirabile cu acești bani. În altă ordine de idei, președintele de la Cotroceni a vorbit despre educație. „Copiii din mediul rural trebuie să beneficieze de aceleași condiții ca și cei care învață în marile orașe."

Totodată, Klaus Iohannis a afirmat că este nevoie de a moderniza și a eficientiza AP. „APL trebuie să răspundă exigențelor actuale și să se afle mereu în slujba cetățeanului. Este absolut esențial ca transparența, integritatea, profesionalismul, corectitudinea și meritocrația să guverneze APC și APL, astfel încât calitatea vieții cetățenilor să se îmbunătățească iar serviciile oferite de instituțiile publice să fie la cel mai înalt nivel." Președintele s-a arătat convins de faptul că satul românesc are un potențial uriaș de dezvoltare, adevăr despre care vorbesc și străinii care vizitează România. „Potențialul rural trebuie să fie pus în valoare mai bine și mai eficient", a punctat președintele român. Klaus Iohannis i-a asigurat pe aleșii locali de tot sprijinul pentru a găsi împreună cele mai bune soluții, deoarece primarii sunt parte a procesului de modernizare.

Președintele CALM Tatiana Badan: „Credem că România și instituțiile Europene trebuie să se reorienteze spre stabilirea unui parteneriat strategic și direct cu autoritățile publice locale din Republica Moldova."
Președintele CALM, copreședintele Consiliului Autorităților Locale din România și Republica Moldova Tatiana Badan a vorbit despre rolul satului, al comunei din Republica Moldova în păstrarea culturii, limbii și conștiinței naționale. „Anume în Republica Moldova înțelegi cu adevărat sensul cuvintelor marelui Lucian Blaga că „Veșnicia s-a născut la SAT "! În Republica Moldova, anume satul moldovenesc este cel care a salvat și a păstrat limba, cultura, tradiția și conștiința națională. Trebuie să ajutăm satul să-și recapete viața", a afirmat Tatiana Badan.

Potrivit Tatianei Badan, abordările anterioare ale României și Uniunii Europene în raport cu Republica Moldova urmează a fi revăzute deoarece, în loc de progres, în ultimii ani Republica Moldova a cunoscut regrese importate în majoritatea domeniilor: justiție, stat de drept, democrație locală etc. „Credem că a venit timpul ca România și instituțiile Europene să-și revizuiască abordarea în raport cu Republica Moldova și să se reorienteze spre stabilirea unui parteneriat strategic și direct cu autoritățile publice locale din Republica Moldova." Președintele CALM a vorbit despre necesitatea creării unor programe speciale de dezvoltare /finanțare, cu acces direct pentru APL din RM sau acordarea accesului la programele existente ale UE destinate dezvoltării regionale și locale, în comun cu APL din Romania și alte țări ale UE.

„Dvs, cei care sunteți deja în acest spațiu al Uniunii Europene, vă rugăm să ne susțineți, ca prin intermediul Consiliului Autorităților Locale din România și Republica Moldova să promovăm interesele APL pentru a aduce statul nostru mai aproape de Uniunea Europeană." La rugămintea Tatianei Badan adresată președintelui României de a nu uita de autoritățile locale din Republica Moldova, Klaus Iohannis a afirmat că niciodată nu uită de noi.

Directorul executiv al CALM Viorel Furdui: „Ne dorim să fie identificate unele posibilități de a ține cont de poziția celor care reprezintă comunitățile locale"
La întrevederea primarilor cu premierul interimar al României Ludovic Orban, directorul executiv al CALM Viorel Furdui a vorbit despre dimensiunea locală a relațiilor România-Republica Moldova. „Apreciem foarte mult suportul de care beneficiază în ultimii ani colectivitățile locale din Republica Moldova. În același timp, am dori să atragem atenția asupra faptului că nu întotdeauna suntem bine înțeleși și nu întotdeauna vocea autorităților locale este bine auzită. Încă din 2013, împreună cu Asociația Comunelor din România am creat Consiliul Autorităților Locale din România și Republica Moldova, prin intermediul căruia vrem să se înțeleagă mai bine care sunt realitățile din Republica Moldova, ceea ce credem că poate avea efecte pozitive asupra dezvoltării locale."

Directorul executiv al CALM a fost de părere că tot suportul României destinat Republicii Moldova trebuie să fie condiționat de reforme reale, de luptă adevărată cu corupția, prin focusarea atenției către nevoile autorităților publice locale. „Ne dorim foarte mult ca vocea APL să fie ascultată în elaborarea politicilor României ce vizează Republica Moldova, să fie identificate unele formate și posibilități de a ține cont de poziția celor care reprezintă comunitățile locale. Este important să fim auziți atunci când se elaborează programe pentru Republica Moldova, când sunt puse în discuție problemele din statul nostru pentru a nu ajunge în situația de a constata că oamenii nu cunosc despre sprijinul pe care îl acordă România Republicii Moldova."

Premierul României Ludovic Orban: „Ne interesează să susținem proiectele comunităților locale și administrațiilor locale din RM"

Premierul României Ludovic Orban a menționat că se cunoaște foarte bine care este situația în Republica Moldova. „Ne interesează, într-o măsură foarte mare, să putem să susținem proiectele comunităților locale și administrațiilor locale din RM. Ne gândim la un mecanism care să ajute localitățile din România înfrățite cu localități din Republica Moldova, să poată să aibă finanțările necesare pentru a implementa proiectele convenite cu primarii din Republica Moldova."

Potrivit vicepreședintelui A.Co.R., primarul comunei Cumpăna, județul Constanța Mariana Gâju, la Adunarea Generală a A.Co.R au fost prezenți președintele României, premierul și reprezentanții Guvernului „pentru că acolo sunt deciziile politice pe care noi trebuie să le aplicăm întocmai în teren." Despre aleșii locali din Republica Moldova Mariana Gâju a spus că îi întâlnește în România, dar și în instituțiile Europene, zbătându-se pentru ca Uniunea Europeană să accepte prezența Republicii Moldova în rândurile sale.

În cadrul Adunării Generale a A.Co.R a avut loc și secțiunea dedicată evidențierii persoanelor cu activitate îndelungată în domeniul administrației publice locale din România și Republica Moldova. Primarul orașului Criciova Valentin Guțan a obținut distincția "Cel mai longeviv primar al orașelor din Republica Moldova", iar primarul satului Budesti, Municipiul Chisinau Nina Costiuc a obtinut premiul "Cel mai longeviv primar al satelor și al comunelor din RM".

Evenimentul de la București s-a desfășurat sub patronajul președintelui României Klaus-Werner Iohannis. Klaus Iohannis a fost primar al orașului Sibiu din 2000 și până în 2014, când a fost ales președinte al României.

Ana Moraru, Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă