Nume
Parola
Vizualizări: 1698
Primarul comunei Coșnița, Dubăsari Alexei Gafeli: „Ne derutează unele inițiative ale Guvernului"
22 Aprilie 2020 — În comuna Coșnița, raionul Dubăsari nu a fost deocamdată niciun caz confirmat de coronavirus. Ca și în celelalte localități ale Republicii Moldova și în această comună elevii continuă procesul educațional de la distanță. Primarul Alexei Gafeli a afirmat că cei mai mulți dintre locuitori au acces la internet. Totuși, pentru unii dintre copii este imposibil să studieze de acasă și interzicerea funcționării bibliotecilor în această perioadă nu le oferă în acest sens nicio alternativă.

Alesul local din Coșnița se arată îngrijorat de faptul că în câteva luni nu va mai putea achita salariul angajaților din sistemul educațional și ne-a explicat că majoritatea primăriilor au aprobat bugetele cu deficit.

Legea bugetului de stat nu prevede suficiente resurse financiare pentru salariații din domeniul educației

„La capitolul transferuri cu destinație specială pentru salarizarea personalului din domeniul educațional, statul nu a prevăzut resurse suficiente pentru tot anul. În acest sens, noi, de exemplu, am aprobat un buget doar pentru nouă luni ale anului curent, deoarece avem capacitatea de a remunera această categoria de salariați doar până în luna septembrie," ne explică Alexei Gafeli. Astfel, salarizarea cadrelor didactice a rămas pe seama APL-urilor, fără acoperire financiară. Primarul de Coșnița consideră că în condițiile pandemiei era oportun ca autoritățile locale să poată institui stare de staționare și conform Codului Muncii să achite angajaților din domeniul educației circa 2/3 din salariu. „La nivelul localității Coșnița, mă gândeam să achităm 70% din salariu, considerând că aceasta ar fi o soluție agreabilă și de compromis." Totuși, din cauza unor decizii aprobate de către Comisia pentru Situații Excepționale a RM, acest lucru devine imposibil de realizat și astfel, APL sunt obligate să achite integral salariile personalului din domeniul educațional, chiar dacă, educatorii, de exemplu, nu pot activa în această perioadă. „Actele legislative oferă APL-urilor această libertate de a acționa, însă decizia recentă a Comisiei Naționale pentru Situații Excepționale ne-a blocat posibilitatea de a ne asuma asemenea decizii. În condițiile actuale, dacă am decide la nivel local cum e mai bine să procedăm în asemenea situație, am putea fi acuzați de neglijență și depășirea atribuțiilor de serviciu și nimeni nu își dorește dosare penale."

În alt context, Alexei Gafeli a menționat că fondul de rezervă al primăriei Coșnița nu a fost cheltuit. „La noi situația nu este critică, din acest motiv nici nu am făcut mari cheltuieli. Am folosit surse minore pentru a procura dezinfectanți, măști, mănuși. Totodată, suntem în așteptarea unui anumit sprijin din partea partenerilor de dezvoltare."

Vorbind despre efectele acestei crize create de pandemie, primarul a afirmat că în primul rând au de suferit angajații întreprinderilor ce și-au sistat activitatea, dar și cei care în această perioadă nu sunt la serviciu. „De exemplu, în Coșnița sunt trei magazine unde se realizează materiale de construcții. Fiecare dintre acestea are câte șapte-zece angajați și toți acești oameni au rămas acum fără lucru. Și în alte domenii a fost sistat procesul de activitate. Deja sunt afectați mai mulți oameni. Nu știu în ce măsură vor putea administratorii acestor întreprinderi să achite salariile personalului, iar din cauza neîncasării impozitului pe venit din salariu va avea de suferit și bugetul local."

Pentru a minimaliza aceste efecte, autoritățile centrale ar trebui să ofere APL mai multe posibilități de acțiune

Primarul comunei Coșnița își exprimă nedumerirea față de unele acțiuni ale Guvernului care nu au legătură cu pandemia. „De exemplu, inițiativa de plafonare a taxelor locale ne-a derutat. Nu am auzit de asemenea idei în primul meu mandat de activitate." Potrivit alesului local, nu este suficient că s-a renunțat la această inițiativă, APL-urilor trebuie oferită libertatea deplină la stabilirea taxelor locale. „Noi, prin intermediul CALM-ului am înaintat mai multe propuneri care sperăm că vor fi auzite. Nu în zadar sunt aleși consilierii, oameni din comunitate care reprezintă alegătorii și cunosc care este specificul localității respective, ce și cum trebuie de aplicat și administrat la nivel de taxe locale."

În acest sens, Alexei Gafeli a adus exemplul taxei de salubrizare. „Trebuie să aplicăm această taxă nu pe gospodărie, dar pe persoana fizică conform domiciliului, ceea ce este o absurditate." Primarul explică că în cazul în care, de exemplu, o persoană are domiciliul la Chișinău dar locuiește la Coșnița, acesteia nu-i poate fi aplicată taxa salubrizării în localitatea pe care o administrează deoarece nu se încadrează în subiectul impunerii. „În afară de aceasta, dacă sunt patru membri ai familiei și niciunul nu vrea să achite această taxă, noi trebuie să ne judecăm cu fiecare în parte, ceea ce este un efort colosal pentru perceptorul fiscal." Alesul local consideră că Guvernul ar trebui să ofere posibilitatea și libertatea Consiliilor locale de a decide regulile de impunere a taxelor locale, mai ales că fiecare comunitate este specifică și nu în zadar există aceste taxe la nivel local.

Ana Moraru, Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă