Vizualizări: 382
La Ungheni, au început lucrările de reabilitare și extindere a sistemelor de aprovizionare cu apă și canalizare cu suportul Uniunii Europene
16 Octombrie 2020 — Astăzi, 16.10.2020, a fost dat start executării lucrărilor în cadrul proiectului „Reabilitarea și extinderea sistemelor de aprovizionare cu apă și canalizare în localitatea Ungheni", finanțat de Uniunea Europeană.
Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru, în calitate de unitate de implementare, a organizat, astăzi, o ședință cu participarea tuturor factorilor implicați în realizarea proiectului, unde s-a stabilit inițierea lucrărilor. Astfel, la șantier au fost prezenți reprezentanți ai ADR Centru, antreprenorul, responsabilul tehnic, reprezentantul autorului de proiect, consultanți ai Agenției de Cooperare internațională a Germaniei(GIZ), precum și beneficiarul final - primarul Municipiului Ungheni și reprezentanții Apa Canal Ungheni.
În urma realizării lucrărilor propuse vom avea lucrări de construcție a 19,66 km rețele de distribuție de apă, inclusiv 867 de branșamente în municipiul Ungheni. De asemenea, vor fi construite 7,32 km rețea de canalizare gravitațională și 770 m rețea de canalizare sub presiune, inclusiv 507 racorduri. Alte lucrări executate vor fi 3 stații de pompare a apelor uzate. În rezultatul implementării acestei măsuri investiționale, peste 38 825 de cetățeni din municipiul Ungheni urmează să fie conectați la un sistem îmbunătățit și durabil de alimentare cu apă.
Valoarea contractului de antrepriză constituie 55 043 682,14 lei, durata de executare a lucrărilor contractate fiind de 12 luni.
Implementarea măsurilor de aprovizionare cu apă va contribui la modernizarea infrastructurii pentru furnizarea serviciilor de aprovizionare cu apă, sporirea ratei de conectare și accesului populației din localitățile sus-menționate la apă potabilă de calitate, îmbunătățind astfel condițiile de trai ale cetățenilor și menținând starea de sănătate ale acestora.
Măsura investițională „Reabilitarea și extinderea sistemelor de aprovizionare cu apă și canalizare în localitatea Ungheni" este finanțată de către Uniunea Europeană în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova", care este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ).
#ÎmpreunăMaiPuternici #EchipaEuropa

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 1807
- Afaceri 804
- Angajări & Joburi 143
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 123
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 10
- Construcţii & Infrastructură 45
- Dezvoltare Regională 1280
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 563
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 326
- Educaţie & Instruire 732
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 25
- Media & Publicitate 362
- Mediu 32
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 15
- Ong & Societate Civilă 1176
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 124
- Sindicate 4
- Social 565
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 286
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 25