Nume
Parola
Vizualizări: 3117
Prima ședință de consultanță și suport pentru ajustarea Strategiilor de Dezvoltare a Localității la dimensiunea de gen
Ungheni, 27 Iulie 2021 — 17 participanți și participante, dintre care șapte din localitatea Zagarancea și 10 din Pîrlița, au participat la data de 26 iulie 2021 la o ședință de consultanță și suport pentru ajustarea Strategiilor de Dezvoltare a Localității la dimensiunea de gen. Evenimentul face parte din proiectul „Parteneriate locale pentru abilitarea femeilor din raioanele Cahul și Ungheni”.

Proiectul „Parteneriate locale pentru abilitarea femeilor din raioanele Cahul și Ungheni” este realizat de către Asociația „Institutum Virtutes Civilis” și Asociația Obștească Centrul CONTACT-Cahul și este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women în parteneriat cu UNICEF Moldova. Iar cele 12 comunități partenere ale proiectului sunt comunele Andrușul de Jos, Larga Nouă, Slobozia Mare, Văleni, Zârnești și orașul Cahul și comunele Măcărești, Mănoilești, Pârlița, Rădenii Vechi, Zagarancea și orașul Ungheni.

La începutul ședinței, Olesea Vladîca, Manageră de proiect „Institutum Virtutes Civilis”, a explicat care este importanța desfășurării unor astfel de evenimente pentru societate. „Prin acest eveniment începem toate activitățile de suport și consultanță în cadrul proiectului „Parteneriate locale pentru abilitarea femeilor din raioanele Cahul și Ungheni”. Noi am ales cei mai buni experți pentru aceste activități, am avut un concurs de contractare a celor care urmează să vă ajute pentru ca să faceți anumite modificări în Strategia dumneavoastră. Aceste modificări vor fi realizate astfel încât să ținem cont de necesitățile femeilor, bărbaților, copiilor, persoanelor cu dizabilitate, adică să îi avem prezenți pe absolut toți cei care trăiesc în localitatea dumneavoastră”.

„Evenimentul de astăzi a fost unul util și acest proiect este unul care cu siguranță va soluționa problema dimensiunii de gen și anume a egalității dintre femei și bărbați. În comuna Zagarancea noi avem anumite probleme privind percepția societății asupra egalității de gen. Prin astfel de seminare și activități ne propunem să diseminăm toată informația care există despre egalitatea de gen. Cu siguranță acest proiect va avea un impact pozitiv asupra societății”, a menționat Vasile Gaviuc, Primarul comunei Zagarancea.

„Din astfel de activități comunitatea noastră are doar de câștigat, deoarece statul în situația din ziua de astăzi nu ne poate ajuta, dar mai ales infrastructura din comunitate lasă de dorit. Sigur că avem nevoie de resurse financiare și doar cu ajutorul proiectului și al oamenilor care vor să ne ajute putem reuși”, a afirmat Tamara Coțur, Secretară a Consiliului Comunal Pîrlița.

Printre participanți s-au regăsit membrii ai primăriei, reprezentanți ai sectorului educativ și poliția. Toți dorindu-și să se implice pentru o modificare benefică în localitatea din care fac parte.

„Evenimentul de astăzi este unul bun deoarece ne ajută să realizăm un lucru benefic pentru comunitatea noastră. Urmează să facem un document mai bun în legătură cu strategia de dezvoltare social-economică a comunei Zagarancea pentru următorii ani”, a spus Ira Turețchi, Secretară Consiliul Raional Ungheni.

„Cred că evenimentul a fost unul informativ și atractiv, ne rămâne doar să muncim și să implementăm cele învățate. Astfel de ședințe sunt utile pentru activitatea noastră și viitorul comunității pe care o reprezentăm”, a povestit Elena Andriuță, asistent social Pîrlița.

#EVAProject #ImpreunaMaiPuternici #EU4Ungheni #EU4Cahul #EU4Moldova #StrongherTogether #OrangeTheWorld #GenerationEquality

Această activitate este realizată de către Asociația Obștească „Institutum Virtutes Civilis” și Asociația Obștească Centrul CONTACT-Cahul, în cadrul Proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women în parteneriat cu UNICEF Moldova, în baza Acordului de Colaborare cu UN Women (Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitate de Gen și Abilitarea Femeilor). Părerile și opiniile exprimate aici aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al UN Women, al UNICEF sau al Uniunii Europene.