Nume
Parola
Vizualizări: 3769
Parlamentul a aprobat în prima lectură proiectul de lege pentru instituirea Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală
Chișinău, 21 Ianuarie 2022 — Parlamentul a aprobat vineri, 21 ianuarie 2022, cu votul a 58 de deputați, proiectul care prevede instituirea Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală.

Fondul urmează să devină principala sursă de finanțare a proiectelor investiționale destinate autorităților publice locale. Astfel, prin intermediul Fondului vor fi finanțate proiectele din domeniile alimentare cu apă și canalizare, eficiență energetică, dezvoltare locală, creșterea atractivității turistice, dezvoltarea infrastructurii economice, dezvoltare urbană.

În prezent, proiectele menționate sunt implementate prin intermediul fondurilor naționale existente: Fondul Ecologic Național, Fondul Național pentru Dezvoltare Regională, Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural, Fondul de Eficiență Energetică.

Noua entitate va activa în baza Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și va prelua proiectele de dezvoltare regională și locală.

Suplimentar, acest Fond va cofinanța și proiectele finanțate de partenerii externi.

De asemenea, documentul propune constituirea Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale și Locale, competențele și regulamentul de activitate al acestuia urmând să fie aprobate de către Guvern.

Totodată, proiectul mai prevede dezvoltarea unui sistem informațional, care va asigura evidența proiectelor finanțate din Fond.

Potrivit documentului, mijloacele de finanțare ale Fondului Național provin din resursele anuale de la bugetul de stat, sursele de asistență externă și alte surse permise de cadrul normativ.

Regulamentul privind gestionarea mijloacelor Fondului Național va fi aprobat în luna februarie, urmând ca în luna martie curent să fie inițiată procedura de selectare a proiectelor.

Sub aspect financiar, mijloacele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală se estimează a fi de cca 800 mln lei pentru anul 2022, dintre care aproximativ 500 mln lei vor fi destinate proiectelor de dezvoltare locală.

Proiectul urmează să fie aprobat în lectură finală.


Direcția generală comunicare și relații publice a
Parlamentului Republicii Moldova / www.parlament.md