Nume
Parola
Vizualizări: 1988
Liceul „Ion Vatamanu” din mun. Strășeni – eficientizat energetic cu suportul financiar al Uniunii Europene
22 Septembrie 2022 — Mun. Strășeni, Republica Moldova. Liceului teoretic „Ion Vatamanu" din municipiul Strășeni a beneficiat de măsuri de eficiență energetică, realizate cu suportul financiar al Uniunii Europene. Astfel, elevii liceului vor beneficia de un mediu mai confortabil de studii, iar profesorii și personalul auxiliar - de condiții mai bune de muncă. Activitățile au fost realizate în cadrul proiectului finanțat de Uniunea Europeană (UE) „Construcția infrastructurii de aprovizionare cu apă şi canalizare, precum şi de eficiență energetică în clădirile publice".

Valoarea totală a lucrărilor de eficientizare energetică liceului „Ion Vatamanu" din mun. Strășeni este de cca 1,3 milioane еuro, din care 1,2 milioane еuro au fost oferiți de UE cu titlu nerambursabil și 100.000 de euro - contribuție locală.

La evenimentul de inaugurare a măsurilor de eficiență energetică implementate la liceul „Ion Vatamanu" au participat reprezentanți ai Parlamentului Republicii Moldova, Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Delegației UE în Republica Moldova, Ambasadei Germaniei în Republica Moldova, Agenției de Dezvoltare Regională Centru, Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ Moldova), autorităților publice locale, profesorii și angajații liceului „Ion Vatamanu", elevii și părințiilor lor, precum și alți locuitori ai municipiului Strășeni.

„Grație sprijinului financiar al Uniunii Europene, 650 de elevi și profesori vor beneficia de măsuri de eficiență energetică, precum energie curată generată de panourile solare și o mai bună izolație a clădirii. Aceste măsuri vor reduce semnificativ facturile la gaz pentru autoritățile locale și vor îmbunătăți calitatea vieții cetățenilor. Suntem mândri să inaugurăm astăzi finalizarea lucrărilor de renovare energetică în cadrul Liceului Teoretic „Ion Vatamanu" din Strășeni. Eficiența energetică este acum mai importantă ca niciodată și suntem bucuroși, în spiritul solidarității, să intensificăm eforturile noastre pentru a atenua impactul crizei energetice. Uniunea Europeană susține de mult timp tranziția ecologică în Republica Moldova pentru a spori securitatea energetică și pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, în conformitate cu Pactul verde european." a declarat Jānis Mažeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.

„Proiectul de îmbunătățire a eficienței energetice a Liceului Teoretic „Ion Vatamanu" din municipiul Strășeni reprezintă cooperarea strânsă și eficientă dintre UE, Germania și Moldova, împreună cu structurile de dezvoltare regională locale. Proiectul a fost însoțit de măsuri de dezvoltare a capacităților și de management al energiei susținute de guvernul german. Cu siguranță acestea vor crea un mediu mult mai bun pentru dezvoltarea și creșterea generațiilor de elevi.", a spus Margret Uebber, Ambasadoarea Republicii Federale Germania în Republica Moldova.

„În pofida tuturor crizelor cu care ne confruntăm, Guvernul va continua să investească în sistemul educațional, astfel încât să ne apropiem cât mai mult de scopul pe care îl avem - să asigurăm un sistem educațional modern, accesibil pentru fiecare elev, cu discipline relevante, și cu posibilități de dezvoltare continuă pentru fiecare copil. Școlile și grădinițele sunt eligibile pentru programul național „Satul European", lansat în anul curent. Până acum au fost aprobate 106 proiecte care prevăd reparația capitală sau modernizarea unor instituții de învățământ. Pentru finanțarea acestor proiecte, din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală pentru anii 2022-2023 au fost alocate 388,74 milioane lei. Asta înseamnă că mii de copii și cadre didactice din aceste instituții de învățământ se vor putea bucura de condiții mai bune de instruire." a declarat primul ministru, Natalia Gavrilița.

„Astăzi inaugurăm finalizarea lucrărilor de construcție pentru îmbunătățirea condițiilor de studii și de muncă pentru aproximativ 650 de elevi și profesori ai Liceului Teoretic „Ion Vatamanu" din municipiul Strășeni. Ne bucurăm că am reușit, împreună cu partenerii de dezvoltare să realizăm acest obiectiv ambițios, care vine să sporească condițiile de asimilare a cunoștințelor pentru noua generație. Activitățile desfășurate în cadrul proiectului de eficientizare energetică a acestui liceu crează un mediu sănătos și prielnic activității didactice și în același timp va genera economii de resurse care vor putea fi investite pentru continuarea dezvoltării acestei instituții de învățămînt. În acest context, aducem sincere mulțumiri UE pentru aportul financiar și susținerea cursului de dezvoltare a localităților din Regiunea Centru.", a menționat Trofin Pavel, Director al Agenției de Dezvoltare Regională Centru.

Lucrările de eficientizare energetică a liceului „Ion Vatamanu" din municipiul Strășeni au inclus:

- renovarea acoperișului și izolația pereților exteriori ai clădirii;

- reabilitarea centralei termice și a rețelelor exterioare de încălzire;

- instalarea sistemului fotovoltaic pentru producerea energiei electrice;

- asigurarea cu apă caldă menajeră și renovarea blocurilor sanitare interioare ale instituției.

Numărul total de beneficiari sunt peste 650 de elevi, profesori și angajați auxiliari ai liceului.

Maria Luchian, responsabilă de proiect, specialistă în secția Managementul proiectelor, ADR Centru, tel.: (+373) 268 2 66 71; e-mail: maria.luchian@adrcentru.gov.md .

Veronica Punga, Directoarea Liceului Teoretic „Ion Vatamanu" din municipiul Strășeni, tel.: (+373) 0237 22 258; e-mail: veronica.punga61@gmail.com.