Nume
Parola
Vizualizări: 3661
Kievul anunta promisiuni si asteptari fata de noua guvernare de la Chisinau
Chisinau, 26 August 2009 — Conducerea Ucrainei saluta efortul de instalare a noii guvernari in Republica Moldova si faptul ca alegerile parlamentare anticipate au fost desfasurate intr-un mod reusit. Kievul examineaza la cererea reprezentantilor coalitiei de guvernare de la Chisinau masura de suspendare a aplicarii noilor reguli de acces pe teritoriul Ucrainei pentru cetatenii Republicii Moldova. Se presupune ca aceasta masura va fi aplicata timp de trei luni in asteptarea ca odata cu instaurarea noului Guvern in Rapublica Moldova sa fie transate toate chestiunile prioritare de pe agenda relatiilor bilaterale. Aceste accente au fost puse de catre viceministrul ucrainean de externe, Victor Krijanovsky, in cadrul intalnirii cu liderul Aliantei Moldova Noastra, Serafim Urechean.
Dl Krijanovschi, care este reprezentant special al Ucrainei pentru solutionarea conflictului transnistrean, a sosit la Chisinau pentru a sonda si pozitiile pe care le au in aceasta problema liderii partidelor componente ale Aliantei pentru Integrarea Europeana. Diplomatul ucrainean a apreciat drept prea putin consistent continutul procesului de negocieri din ultimii ani. In acest context, Serafim Urechean a reiterat pozitia AMN, care considera ca guvernarea comunista a esuat lamentabil in procesul de reglementare a diferendului din estul Republicii Moldova, iar Vladimir Voronin a lasat impresia ca scopul sau a fost agravarea problemelor intre cele doua maluri. Daca tinem cont de faptul ca businessul familiilor Voronin si Smirnov, ambele si pe un mal si pe altul al Nistrului, s-au dezvoltat furtunos si in deplina armonie, atunci se pare ca perpetuarea conflictului a fost convenabila. Alianta Moldova Noastra constata ineficienta solutiilor vehiculate si chiar adoptate pana acum, un exemplu fiind si intelegerea de la Istanbul din 1999 privind retragerea trupelor si armamentelor rusesti, adoptata in cadrul OSCE. Deaceea, Serafim Urechean a declarat ca sustine formatul «5+2», dar ca el trebuie sa lucreze mai eficient, iar pentru aceasta este necesar de elaborat un «proiect moldovenesc» de integrare a tarii, care sa fie propus mediatorilor pentru elaborarea cadrului interantional de garantii in implementarea lui. Viktor Krijanovsky a apreciat pozitiv aceasta abordare, mentionand ca ar fi cel mai indicat ca solutia sa se gaseasca in interiorul Republicii Moldova si sa fie definitivata in formatul «5+2», iar Ucraina considera drept chestiuni de principiu integritatea teritoriala, suveranitatea nationala si securitatea regionala.
Ambele parti au exprimat asteptari si sperante mari in eliminarea oricaror bariere si necalritati din relatiile bilaterale, unele conservate, altele create artificial in ultimii ani, si au optat pentru un nou nivel al politicii de buna vecinatate, sincere si durabile.