Nume
Parola
Vizualizări: 5181
Miniștrii Partidului Democrat promovează crearea business incubatoarelor în calitate de instrument eficient de dezvoltare a businessului mic și mijlociu
13 Iulie 2010 — Perspectivele şi oportunităţile de creare a mecanismelor de susţinere şi de îmbunătăţire a mediului de afaceri în Moldova vor fi discutate în cadrul unui seminar practic cu genericul „Rolul autorităţilor administraţiei publice locale în crearea infrastructurii de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii“, organizat cu susținerea Ministerului Economiei și Comerțului

La eveniment va participa Viceprim-ministru Valeriu Lazăr, ministrul Economiei, care va explica participanților rolul administraţiei publice în reducerea barierelor în dezvoltarea antreprenoriatului. De asemenea, ministrul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale, Marcel Răducan, va susține o comunicare privind modalitățile de conlucrare eficientă cu agenţiile de dezvoltare regională, în vederea dezvoltării infrastructurii de suport în afaceri.

Participanţii vor mai fi informaţi despre activităţile de consolidare a capacităţilor secţiilor de economie ale consiliilor raionale de a se implica în programele de susţinere financiară a IMM-urilor.

Evenimentul se va desfășura în perioada 15 şi 16 iulie curent. Seminarul va purta un caracter practic și va avea loc în Incubatorului de Afaceri din Soroca, creat cu suportul Programului „ENTRANSE 2 Your Business“ finanţat de Guvernul Norvegiei.

Incubatorul găzduieşte 17 întreprinderi. Companiile găzduite de IAS beneficiază de spaţii de producere sau oficii la preţ redus, suport consultativ şi financiar la achiziţionarea echipamentului, consultanţă şi instruire antreprenorială din partea experţilor locali şi internaţionali, costuri de administrare reduse, prin utilizarea în comun a serviciilor personalului tehnic al IAS, alte facilităţi şi avantaje.

Aproximativ jumătate din antreprenorii implicați în proiecte au fost începători.

Companiile rezidente ale incubatorului au beneficiat de suport la procurarea echipamentului, sub formă de grant în valoare de 5 - 10 mii de euro. Totodată toţi antreprenorii, rezidenţi ai incubatorului au fost instruiţi prin intermediul programului de training.

După trei ani, companiile maturizate vor părăsi incubatorul, pentru a elibera spaţiu altor întreprinderi începătoare.