Vizualizări: 214
Din categorie: Politic
Lansare de carte: Partidele politice din Republica Moldova: legi, practici şi reforme
28 Iulie 2010 — Cartea „Partidele politice din Republica Moldova: legi, practici şi reforme”, scrisă recent de Igor Munteanu, Directorul IDIS „Viitorul”, va fi lansată la 30 iulie, vineri, ora 15.00, în incinta Sălii de Conferinţe a Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale, aflat pe adresa: Chişinău, Iacob Hîncu 10/1.
La eveniment au fost invitaţi să participe personalităţi din viaţa politică şi academică, reprezentanţi ai unor partide, misiuni diplomatice, analişti politici şi jurnalişti. Printre vorbitori se vor număra: consilierul prezidenţial în problemele integrării europene, sociologul Dan Dungaciu şi analistul politic Vlad Lupan.
Volumul evaluează tranziţia sistemului politic în Republica Moldova, prin intermediul cadrului normativ şi legislativ al partidelor şi elitelor politice. Publicaţia a fost editată cu susţinerea Uniunii Europene, în cadrul unui proiect comun al Oficiului OSCE / ODIHR şi Delegaţiei Comisiei Europene.

Autor: IDIS Viitorul
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică (484)
- Afaceri (79)
- Angajări & Joburi (42)
- Armata & Serviciul Grăniceri (31)
- Artă & Cultură (82)
- Auto (0)
- Bănci & Asigurări (14)
- Blogosfera (109)
- Construcţii & Infrastructură (7)
- Documente & Resurse Web (8)
- Drepturile Omului & Justiţie (125)
- Economic & Statistică (111)
- Educaţie & Instruire (107)
- Externe (138)
- Finanţe & Contabilitate (12)
- Industrie (0)
- It&c (2)
- Media & Publicitate (238)
- MoldNet (0)
- Ong & Societate Civilă (228)
- Politic (925)
- Procuratura & MAI (109)
- Public Relations (1)
- Sănătate & Medicină (42)
- Sindicate (2)
- Social (219)
- Sport (2)
- Ştiinţă (64)
- Telefonie & Comunicaţii (28)
- Turism (3)
Resurse
Statistica
- 3212 comunicate de presă
- 217 jurnalişti înscrişi
- 69 instituţii/companii înscrise
- 262 utilizatori înscrişi