Nume
Parola
Vizualizări: 4064
Declarația Președintelui Partidului Democrat din Moldova în legătură cu desfășurarea referendumului constituțional din 5 septembrie
8 Septembrie 2010 — A fi decis şi responsabil înseamnă în primul rând voinţa de a schimba o stare de lucruri. Duminica trecută, Dvs., cetăţenii Republicii Moldova, aţi beneficiat pentru prima data de posibilitatea directă şi reală de a decide nu doar numele celor ce guvernează ţara, ci şi de a opta fără intermediari în privinţa unei tematici de o importanţă vitală pentru orice democraţie. Şansa de a decide singuri cum trebuie să fie ales Preşedintele ţării.

Ţin să vă mulţumesc din suflet, tuturor celor care prin prezenţa la vot aţi adus o nouă contribuţie la consolidarea tinerei noastre democraţii. Consultarea populară, fiind cea mai de preţ piatră la temelia oricărei democraţii, este o contribuţie palpabilă la consolidarea capacităţii de conştientizare a problemelor cu care se confruntă societatea şi reprezintă o reflecţie perfectă a spiritului poporului.

Pentru Partidul Democrat nu validarea sau invalidarea referendumului constituţional constituie cel mai important aspect al acestui exerciţiu, ci faptul că, pentru prima dată, o parte a clasei politice moldoveneşti s-a întors cu faţa spre cetăţeni în tendinţa de a pune capăt unei crize politice fără sens, alimentată de ambiţii partiinice, şi de a decide în privinţa modalităţii cum trebuie aleasă prima persoană din stat. Iar, Dvs., cei prezenţi la vot, aţi reacţionat fără echivoc PENTRU o responsabilitate mai mare a politicului faţă de popor, PENTRU dreptul Dvs. de a alege preşedintele prin vot direct. Sunt sigur că numărul celor care doresc alegerea de către popor a Preşedintelui este cu mult mai mare decât numărul celor care au votat, iar prezenţa scăzută la urnele de votare nu este decât o consecinţă a incapacităţii clasei politice de a explica cetăţenilor ce este un referendum şi că ei chiar au posibilitatea de a decide singuri.

Invalidarea referendumului constituţional din 5 septembrie nu este o victorie sau un eşec al cuiva, după cum încearcă unii să afirme sau să manipuleze. Invalidarea referendumului este, în primul rând, o lecţie. Despre faptul că democraţia se cultivă prin muncă şi dialog cât mai intens. Despre faptul că chiar şi pentru schimbări mult dorite societatea trebuie să lupte.
Noi am atenționat întreaga clasă politică, fie cei de la guverare, fie din opoziție, că cetățenii au obosit si nu mai vor să participe la dezbateri și lupte politice interminabile. Crezul politic al PDM rămîne neschimbat: problemele care dezbină societatea trebuie să fie lăsate la o parte. Noi trebuie să construim fabrici, drumuri, universități și spitale, să creăm noi locuri de muncă, să creștem pensiile și salariile. PDM propune să folosim toate pîrghiile pentru a oferi cetățenilor condiții de viață cît mai bune, într-o societate unită și prosperă. Referendumul din 5 septembrie a confirmat că PDM are dreptate.

Astăzi noi privim cu încredere în viitor și sîntem chiar mai puternici, deoarece puterea noastră constă în aceea că obiectivele și valorile PDM sunt împărtășite de majoritatea cetățenilor Moldovei. De acest fapt m-am convins, personal, vizitînd toate raioanele țării și având întrevederi cu mii de oameni. Cetățenii își doresc, mai întîi de toate, o statalitate puternică, integrare europeană și soluționarea prioritară a problemelor sociale.

Cetățenii vor ca țara să iasă din sărăcie și nedreptate, își doresc locuri de muncă, vor să aibă trai decent. Iar aceasta si este scopul politic al Partidului Democrat din Moldova.

Sprijinul pe care ni-l acordați mă face să cred cu tărie că, în scurt timp, vom depăși criza politică și, împreună, vom rezolva adevăratele probleme de care ne ciocnim zilnic. În încheiere, vă mulțumesc repetat, stimați prieteni, că sînteți alături de PDM.

Sunt sigur că drept urmare a referendumului clasa politică responsabilă din Republica Moldova va fi mai înţeleaptă, cumpătată şi, totodată, mai hotărâtă în acţiuni, iar noi, Dvs. şi Partidul Democrat din Moldova, vom găsi soluţia corecta pentru a scoate ţara din impasul politic în care se află.

Marian Lupu,
Preşedintele Partidului Democrat din Moldova