Nume
Parola
Vizualizări: 3216
Mesajul Coaliției Civice pentru Alegeri Libere și Corecte cu ocazia Zilei Internaționale a Alegerilor
Chișinău, 3 Februarie 2011 — Astăzi, 3 februarie 2011 este sărbătorită Ziua Internaţională a Alegerilor, instituită pentru prima dată în 2005 la iniţiativa Conferinţei Globale a Oficialilor Electorali. Cu această ocazie, Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte aduce mulțumiri cetăţenilor Republicii Moldova pentru activismul şi responsabilitatea de care au dat dovadă pe parcursul anilor în exercitarea dreptului de vot, precum și societății civile pentru promovarea activă a principiilor alegerilor libere și corecte. Coaliţia remarcă evoluția pozitivă a caracterului alegerilor din țară şi apreciază înalt efortul Comisiei Electorale Centrale, al autorităților publice centrale și locale, al comunității donatorilor și al tuturor organizațiilor naționale/internaționale care participă la promovarea și asigurarea unor alegeri libere și corecte în Republica Moldova.

Totodată, Coaliţia Civică pentru Alegeri Libere şi Corecte reamintește despre necesitatea continuării eforturilor de asigurare a principiilor alegerilor libere şi corecte în Republica Moldova. Coaliția cheamă autoritățile țării să ţină cont de concluziile formulate şi de recomandările făcute pe parcursul campaniilor electorale din 2010 și să consulte societatea civilă în procesul de îmbunătăţire a legislaţiei electorale. În această ordine de idei, Coaliția solicită Parlamentului Republicii Moldova să includă pe agenda de lucru, în procedură de urgență, subiectul privind desemnarea membrilor Comisiei Electorale Centrale şi confirmarea componenţei nominale a acesteia în baza principiului competenței, dar și a continuității de care are nevoie instituția în perspectiva alegerilor generale locale din anul curent.

Coaliţia Civică pentru Alegeri Libere şi Corecte îndeamnă Parlamentul să stabilească din timp data alegerilor locale, astfel încât autoritățile abilitate, precum şi societatea civilă, să poată contribui plenar la organizarea şi desfăşurarea scrutinului. Totodată, Coaliția atrage atenţia Comisiei Electorale Centrale asupra obligației de a întocmi listele de alegători pentru alegerile locale în conformitate cu alin. (2) al art. 38 (prim) din Codul Electoral în baza Registrului de stat al alegătorilor (constituit în baza Registrului de stat al populaţiei), informație care trebuia prezentată de Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor până la data de 31 ianuarie 2011.

Coaliţia Civică pentru Alegeri Libere şi Corecte îşi reafirmă intenţia şi disponibilitatea de a participa şi în viitor la monitorizarea proceselor electorale din Republica Moldova, exprimându-și convingerea că eforturile conjugate ale autorităților, societăţii civile, mass-media și ale cetăţenilor vor contribui esențial la edificarea unei democraţii autentice în țara noastră.

Consiliul Coaliţiei Civice pentru Alegeri Libere şi Corecte

Autor: Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă