Nume
Parola
Vizualizări: 1639
Socialiştii îl acuză pe preşedintele Timofti de protecţionism
13 Decembrie 2012 — Liderul socialiştilor Igor Dodon a făcut astăzi declaraţii dure la adresa preşedintelui ţării Nicolae Timofti. Preşedintele Timofti este acuzat de faptul că promovează politici de protecţionism în raport cu foştii săi colegi de breaslă. Este vorba despre sprijinul pe care Timofti îl acordă iniţiativei Guvernului de a majora în mod prioritar salariile pentru judecători.

Este adevărat că şi judecătorii trebuie să aibă salarii mari, susţine liderul socialiştilor, dar trebuie să existe o prioritizare în acest sens. Este nefiresc să crească veniturile deputaţilor, miniştrilor, iar acum şi a judecătorilor, în timp ce pensionarii, agricultorii, medicii, pedagogii şi alte categorii de lucrători trăiesc la limita sărăciei.

Dodon a mai menţionat că este o ipocrizie din partea lui Timofti să declare că prin majorarea salariilor judecătorilor va fi redusă corupţia în rîndul acestora. Dacă ar fi fost echidistant, Timofti ar fi cerut să fie mărite salariile pentru toate instituţiile unde e atestată corupţia, nu doar pentru judecătorii.

Potrivit lui Igor Dodon, astăzi există pături vulnerabile ale societăţii care ar trebui în primul rînd să beneficieze de ajutor preferenţial din partea statului. Există sute de mii de oameni care abia reuşesc să treacă dintr-o lună în alta cu salarii şi pensii mizere, cu datorii şi facturi comunale neachitate. Există mii de mame singure, care nu au practic niciun suport pentru întreţinerea copiilor. Şi în aceste condiţii, este o demonstraţie de cinism să ceri majorarea spectaculoasă a salariilor judecătorilor, care nu sunt cetăţenii cei mai vulnerabili sub aspect economic şi social.

În realitate, lupta afişată a lui Timofti împotriva corupţiei camuflează un partizanat corporativ şi o tentativă de protecţionism în raport cu foştii săi colegi de breaslă.

Există soluţii mai adecvate pentru combaterea corupţiei, inclusiv în sistemul judecătoresc, pe care socialiştii le-au propus în programul lor de alternativă şi care sunt mai aplicabile în contextul social actual.

Igor Dodon a declarat că socialiştii au dreptul moral să-i ceară socoteala preşedintelui Timofti, deoarece acesta, înainte de a fi ales, a promis că va fi un arbitru în plan social şi politic, însă astăzi manifestă partizanat corporativ. Chiar şi în scrisoarea pe care Dodon i-a expediat-o lui Timofti pe 1 noiembrie, ultimul a fost atenţionat să atragă mai multă atenţie problemelor sociale şi să nu fie parte a luptelor politice şi a intereselor de clan.