Nume
Parola
Vizualizări: 2429
Republica Moldova și Ungaria își vor intensifica relațiile de colaborare economică
Chisinau, 18 Ianuarie 2013 — Pe 18 ianuarie 2013, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Gheorghe CUCU, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Ungariei în Republica Moldova, ES Mátyás SZILÁGYI, în cadrul căreia au discutat despre intensificarea colaborării economice moldo-ungară.

Gheorghe CUCU spus că, volumul comerţului exterior al Republicii Moldova cu Ungaria, în 11 luni ale anului 2012, a înregistrat suma de 112 mil. USD, cu 3% mai puțin comparativ cu perioada analizată a anului precedent. ”Ungaria se situează pe locul 12 între partenerii cu care Republica Moldova întreţine relaţii comerciale. La capitolul investiții, în Moldova sunt înregistrare 20 de întreprinderi mixte – cifre foarte modeste.
Pentru a se familiariza cu oportunitățile investiționale ale țării noastre, invităm reprezentanții mediului de afaceri din Ungaria să viziteze Expoziţia naţională ”Fabricat în Moldova 2013”, care se va desfășura în perioada 30 ianuarie - 2 februarie, la ”Moldexpo”. Prin programul de afaceri divers, evenimentul reprezintă o platformă de dialog atât între agenții economici, cât și între sectorul public și cel privat. Astfel, pe 31 ianuarie, la Chișinău, va avea loc Forumul Investiţional Internaţional, la care sunt așteptați și participanți din Ungaria”, a precizat președintele CCI.
Gheorghe CUCU a mai menționat că, CCI a Moldovei este la curent cu inițiativele factorilor de decizie în vederea constituirii Comisiei interguvernamentale pentru cooperare economică. ”Acest fapt este binevenit, deoarece va permite aprofundarea parteneriatelor între oamenii de afaceri din Moldova și Ungaria. Printre domeniile care prezintă interes sunt sectorul agricol, industria de prelucrare, turism etc.”

ES Mátyás SZILÁGYI a menționat că, relațiile cu Republica Moldova sunt foarte importante pentru Ungaria, care promovează o politică de deschidere spre est. ”În luna aprilie curent, la Budapesta, se preconizează să aibă loc o întrevedere între prim-miniștrii celor două state. În acest context, se planifică să aibă loc și ședința Comisiei interguvernamentale, precum și un Forum economic moldo-ungar, la organizarea căruia solicităm sprijinul CCI.
Ungaria va susține Republica Moldova pentru ca aceasta să obțină regimul fără vize cu UE și să poată semna în viitorul apropiat Tratatul de asociere. Elaborăm deja proiecte ce țin de domeniul agricol și ecologic – epurarea apei, canalizare ș.a. Investitorii ungari sunt interesați și de procesul de privatizare din Republica Moldova.
De fapt, relațiile Ungariei cu Republica Moldova, inclusiv pe plan economic, sunt seculare, de aceea trebuie aprofundate”, a conchis ES Mátyás SZILÁGYI.

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în 11 luni ale anului 2012, exportul de mărfuri moldovenești pe piața ungară a înregistrat suma de 27.2 mil. USD, majorându-se cu 30.7% față de perioada similară a anului 2011.
Importul de mărfuri efectuat în perioada menţionată în Republica Moldova din Ungaria a însumat 81.7 mil. USD, cu 11,2% mai puțin în raport cu 11 luni 2011.
www.chamber.md sau pagina CCI pe facebook