Nume
Parola
Vizualizări: 4393
Localitățile din regiunea de Sud a țării – concurente la Statutul „Autoritatea cu Cea mai Bună Practică”
28 Iunie 2013 — Joi, 27 iunie, echipa Programului Bunelor Practici ale autorităților publice locale a efectuat o nouă vizită de documentare în satul Antonești și comuna Plopi din raionul Cantemir, cât și în comuna Sărata Galbenă din raionul Hâncești.

Prima localitate vizitată a fost comuna Plopi, localitate în cadrul căreia circa 130 de persoane cu dizabilități beneficiază de servicii sociale la domiciliu. Aceștia sunt vizitați regulat de specialiștii pe domenii sociale din localitate (asistent social, medic etc.), au acces rapid şi de calitate la serviciile publice oferite de primărie și au posibilitatea de a vizita instituţiile medicale din raion sau republică. Proiectul este o inițiativă a primăriei, în parteneriat cu AO „Prosperitate” și locuitorii comunei. “Putem considera această practică ca fiind una: relevantă, deoarece au fost acoperite necesitățile reale ale beneficiarilor; eficientă, căci resursele prevăzute au fost utilizate rațional; utilă fiindcă a reușit să schimbe mentalitatea populației și a ridicat nivelul de bunăstare a acestora și nu în ultimul rând, practica are durabilitate”, a declarat primarul localității, Gheorghe Popa. Proiectul „Susţinerea femeilor şi bărbaţilor cu dizabilităţi grave din comuna Plopi” a fost finanţat de Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea femeilor (UN Women) în cadrul Programului Comun de Dezvoltare Locală Integrată (PCDLI) implementat de Guvernul Republicii Moldova, cu asistenţa PNUD şi UN Women şi suportul financiar al Guvernului Suediei. Costul total al proiectului constituie 132 710 lei. Comuna Plopi a fost una din autoritățile premiate de Programul Bunelor Practicii în anul 2010. În perioada 2007 până în prezent, în această localitate au fost implementate peste 30 de proiecte, majoritatea fiind finanțate prin fonduri externe.

Tot în raionul Cantemir se află și satul Antonești. Aici a fost montată o centrală termică care funcţionează în bază de biomasă locală și a fost schimbat tot sistemul de încălzire. Totodată, au fost instalate ferestre şi uşi de termopan. De noile condiții instalate la instituția de învățământ beneficiază cei aproape 130 de elevi din localitățile Antonești și Leca, precum și cadrul didactic și cel auxiliar care activează în cadrul gimnaziului. În prezent, sunt încălziți 2000 metri pătrați. Proiectul de modernizare a gimnaziului prin implementarea conceptelor de eficientizare a energiei la nivel local a fost implementat în perioada iunie 2011 - noiembrie 2012, având un buget total de 1 580 000 lei. Necesitatea proiectului a fost determinată de deconectările în masă a curentului electric, efectuate pe parcursul anului 1997: “Dat fiind faptul că gimnaziul se încălzea cu sobe, se încălzeau numai sălile de clasa, în timp ce holurile, cantina, sala de sport erau supranumite “frigidere”, a menționat în acest sens, directorul gimnaziului, Vladislav Caramalac. Datorită proiectului, a fost redus riscul de îmbolnăvire a elevilor în perioada rece a anului, s-a micșorat numărul de absențe, iar calitatea orelor s-a îmbunătățit considerabil. Putem afirma, în acest context, că proiectul se înscrie perfect în domeniul eficientizării energiei şi utilizării energiei regenerabile la nivel de comunitate.

Ultima destinație a echipei Programului Bunelor Practici a fost comuna Sărata Galbenă din raionul Hâncești, în preajma căreia a fost amenajată, la inițiativa tinerilor, o zonă modernă de agrement. Zona reprezintă un loc minunat pentru petrecerea timpului liber pentru toți locuitorii comunei, cât și pentru cei din satele vecine. “Problema culturii ecologice scăzute a populaţiei şi implicarea insuficientă a tinerilor în soluţionarea problemelor legate de protecţia mediului ambiant, cât şi atitudinea iresponsabilă a unor membri ai comunităţii a determinat necesitatea amenajării zonei de odihnă în preajma localităţii”, a menționat primarul comunei Sărata Galbenă, Ștefan Vlas. Potrivit edilului, “participarea cetăţenească, voluntariatul, și susţinerea ideilor tinerilor ajută la realizarea lucrurilor mărunte, dar frumoase”. Comparativ cu celelalte 2 localități vizitate, această practică, considerată de primar ca fiind una inedită, a fost finanțată cu suportul local, bugetul total fiind de 12 mii lei.

Localitățile Antonești, Plopi și Sărata Galbenă fac parte din cele peste 20 de localități din Republica Moldova selectate pentru a fi vizitate.

După ce vor fi vizitate, autorităţi publice locale vor fi invitate să prezinte bunele lor practici în cadrul unei şedinţe organizate la sfârşitul lunii octombrie 2013. În urma acestor prezentări şi a vizitelor anterioare, membrii Grupului Coordonator vor selecta autoritățile publice locale cărora le va fi acordat Statutul „Autoritatea cu Cea mai Bună Practică” în domeniul în care a fost implementată practica.

Programul Bunelor Practici ale Autorităţilor Publice Locale din Moldova a fost lansat în anul 2005 de către Consiliul Europei în cooperare cu Guvernul Republicii Moldova, asociaţiile de primari, proiectul USAID „Reforma Autorităţilor Publice Locale” și implementat de către IDIS “Viitorul”, având scopul de a identifica, valorifica și disemina bunele practici printre autorităţile publice locale din Republica Moldova, contribuind astfel la eficientizarea guvernării locale.

Pentru mai multe detalii, contactați coordonatorul programului, Ana – Maria Veveriţa la numărul de telefon 0 22 221844 sau veverita.maria@gmail.com