Nume
Parola
Vizualizări: 6002
Vezi cum rezolvă primarii din centrul țării problema deșeurilor, a educației copiilor, dar și a informării cetățenilor
5 Iulie 2013 — Orașul Ungheni, satele Vărzărești, Cristești (r-nul Nisporeni) și Cotul Morii din raionul Hâncești au fost vizitate joi, 4 iulie, de echipa Programului Bunelor Practici ale autorităților publice locale (PBP). Prima grădiniță incluzivă din Moldova, un sistem informațional de management administrativ, containere de colectare a deșeurilor, un centru comunitar sunt câteva exemple de bune practici din centrul țării.

Orașul Ungheni a fost primul vizitat de echipa PBP. Acest oraș s-a remarcat prin unica grădiniță de tip incluziv din Republica Moldova, fapt pentru care a reușit să candideze la titlul „Autoritatea cu Cea mai Bună Practică”. Pentru a răspunde nevoilor de integrare a copiilor de vârsta preşcolară în sistemul educaţional comun, Primăria oraşului Ungheni în parteneriat cu societatea civilă, agenţi economici şi cetăţeni şi cu suportul donatorilor a redeschis la 24 decembrie 2011 grădiniţa de copii „Guguţă“, care deține acum statutul de grădiniţă incluzivă, unde sunt înmatriculaţi 367 de copii, dintre care 64 copii cu cerinţe speciale de educaţie. De asemenea, odată cu redeschiderea acestei instituții preșcolare a fost soluţionată şi problema angajării în câmpul muncii a 54 de persoane, 36 fiind cadre didactice. Din momentul renovării sale, grădinița a reușit să devină un centru metodic model pentru dezvoltarea educației incluzive. „Datorită acestui proiect, a fost îmbunătăţită calitatea vieţii şi a educaţiei, a fost rezolvată problema de integrare a copiilor cu dizabilităţi, iar cadrele didactice sunt acum mult mai pregătite pentru a lucra individual cu fiecare copil”, a declarat primarul orașului Alexandru Ambros. Potrivit acestuia, grădinița „Guguţă“ e o “perlă” pentru localitate, o reușită care îi face mândri pe locuitorii orașului Ungheni. “În ţară mai sunt instituţii de învăţământ preşcolar unde sunt primiţi copii cu dizabilităţi, dar ele nu sunt incluzive, deoarece se fac grupe speciale pentru copiii cu dizabilităţi. Noi însă avem copii cu nevoi speciale în fiecare grupă”, a adăugat Emilia Cucuruzac, directoarea instituției preșcolare. Bugetul total al proiectului constituie 4 796 640 lei, fiind acoperit de administrația localității, Fondul de Investiții Sociale și 2 fundații olandeze.

Utilizarea Sistemului Informațional de Management Administrativ (SIMA) în activitatea primăriei și transparența cadastrală și funciară a fost ideea care i-a determinat pe cei din echipa PBP să viziteze localitatea unde a fost inițiat acest sistem, și anume în Vărzărești, r-nul Nisporeni. În cadrul practicii a fost realizat un sistem geo-informațional de monitorizare și evidență a imobilelor de pe teritoriul comunei, precum și a taxelor de impozit pentru acestea. Proiectul dat se află la prima etapă, iar pe viitor se planifică crearea paginii web a comunei, unde locuitorii, în special cei aflați peste hotare vor putea comunica în regim on-line cu administrația locală. În prezent, sistemul, care este mai degrabă unul de evidență, este accesibil doar angajaților primăriei, dar, în scurt timp, va deveni accesibil și pentru toți locuitorii comunei. Astfel, cetățenii vor avea acces la datele cadastrale: suprafața, număr cadastral, tip teren etc. Menționăm că mai mult de jumătate (60%) din locuitorii comunei au acces la rețeaua de Internet. Prima etapă a practicii, estimată la 23 500 lei, a fost inițiată în septembrie 2012 și urmează a fi implementată pe deplin începând cu toamna anului curent. Potrivit lui Ion Crudu, primarul localității, “fluidizarea și rapiditatea informațiilor, transparență și accesibilitatea sunt elementele care caracterizează sistemul creat”. “În urma acestei practici a fost dinamizat procesul de luare a deciziilor la nivel local, iar accesul la informație a devenit mai rapid, ceea ce permite analiza imediată (chiar în timpul discuțiilor la Consiliul local) a diferitor probleme locale”, a mai adăugat Ion Crudu.

Satul Cristești e o altă localitate din raionul Nisporeni ce a fost descoperită de echipa PBP. Aici, deșeul este colectat prin intermediul celor 60 de containere amplasate în localitate, fiind ulterior transportat la poligonul amenajat în preajma localității. Proiectul a fost inițiat în ianuarie 2012, împreună cu s. Bolțun, Iurceni și Bursuc, fiind implementat în perioada iunie-septembrie 2012. Pentru serviciile de salubrizare, fiecare locuitor achită lunar 4 lei. “În urma implementării acestui proiect, care este unul nou în raion, au dispărut gunoiștile neautorizate, râulețele locale au devenit mai curate, iar pe drumurile locale au dispărut deșeurile care erau aruncate. În opinia mea, proiectul se bucură de succes, în special în rândul persoanelor în vârstă”, a declarat primarul s. Cristești, Alexei Secrieru. Menționăm că s. Cristești a obținut în anul 2012, titlul “Cea mai modernă, mai salubră şi mai amenajată localitate’’ din r-nul Nisporeni, concurs desfășurat în toate raionale republicii, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 678 din 06.06.2008.

Copiii și tinerii din satul Cotul Morii, raionul Hânceşti, au acum un centru comunitar unde să-şi petreacă timpul liber, să înveţe lucruri noi și să-și facă prieteni. Centrul „O mână întinsă copiilor”, a fost deschis la 1 iunie 2012 cu susținerea financiară a Programului Naţiunilor Unite, care a alocat 170 mii lei. Beneficiarii acestui proiect sunt 294 de elevi, inclusiv și copii cu dizabilități. Centrul oferă o serie de activități, printre care concursuri sportive, dezbateri, cercuri de interes (cercul folcloric, dramatic, artă culinară, croșetat), cursuri la calculator etc. Pe perioada verii, Centrul activează de luni până vineri, fiind vizitat zilnic de aproape 20 de copii. “Neavând nici școală și nici grădiniță, la moment copii merg cu mare plăcere la Centru pentru a-și pregăti temele pentru acasă și a participa la diferite activități extrașcolare. Implementând această practică, am reușit să cunoaștem copiii noștri, care sunt viitorul nostru”, a afirmat primarul localității, Gustiuc Lucia. Copiii sunt încântați de această idee. Marilena, una dintre vizitatoarele Centrului, mărturiseşte că aici își petrece util timpul frecventând cercurile de origami, broderie și cusutul jucăriilor moi, activități ce îi aduc plăcere de fiecare dată când le practică.

Localitățile Ungheni, Vărzărești, Cristești și Cotul Morii fac parte din cele peste 20 de localități din Republica Moldova selectate pentru a fi vizitate.

După ce vor fi vizitate, autorităţi publice locale vor fi invitate să prezinte bunele lor practici în cadrul unei şedinţe organizate la sfârşitul lunii octombrie 2013. În urma acestor prezentări şi a vizitelor anterioare, membrii Grupului Coordonator vor selecta autoritățile publice locale cărora le va fi acordat Statutul „Autoritatea cu Cea mai Bună Practică” în domeniul în care a fost implementată practica.

Programul Bunelor Practici ale Autorităţilor Publice Locale din Moldova a fost lansat în anul 2005 de către Consiliul Europei în cooperare cu Guvernul Republicii Moldova, asociaţiile de primari, proiectul USAID „Reforma Autorităţilor Publice Locale” și implementat de către IDIS “Viitorul”, având scopul de a identifica, valorifica și disemina bunele practici printre autorităţile publice locale din Republica Moldova, contribuind astfel la eficientizarea guvernării locale.

Pentru mai multe detalii, contactați coordonatorul programului, Ana – Maria Veveriţa la numărul de telefon 0 22 221844 sau veverita.maria@gmail.com