Nume
Parola
Vizualizări: 4002
ÎN ATENŢIA REPREZENTANŢILOR MASS-MEDIA: Delegația Fundației Bill & Melinda Gates se va afla într-o vizită de lucru în Republica Moldova
Chisinau, 25 Martie 2014 — O delegație a Fundației Bill și Melinda Gates, condusă de către Doborah Jacobs, Directorul Inițiativei Global Libraries a Programul de Dezvoltare Globală a fundației se va află în perioada 27 – 28 martie, într-o vizită de lucru în Republica Moldova.

Membrii delegației Fundației Bill și Melinda Gates, însoțiți de reprezentanții organizației IREX, vor participa pe data de 27 martie 2014, cu începere de la ora 11.00, la evenimentul de lansare a programului național Novateca, care va avea loc în incinta Centrului de Convenții Leogrand din str. Vlaicu Pârcălab 75.

Programul Național Novateca este finanțat de Fundația Bill și Melinda Gates și are scopul de a transforma bibliotecile publice în centre comunitare vibrante unde cetățenii Republicii Moldova vor putea beneficia de acces la calculatoare și servicii moderne de informare cu ajutorul bibliotecarilor bine-instruiți și pregătiți să deservească comunitățile. Partenerul programului, Corporația Microsoft va dona bibliotecilor publice din Moldova software în valoare de circa 5,7 milioane de dolari. Programul are o durată de cinci ani și este implementat de IREX Moldova în parteneriat cu Ministerul Culturii și USAID.

În a doua zi a vizitei, Directorul Inițiativei Global Libraries, Doborah Jacobs va participa la deschiderea Centrului Național de Excelență Profesională pentru Bibliotecari, eveniment ce va avea loc la 28 martie 2014 cu începere de la ora 10:00, în cadrul Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” din bd. Ştefan cel Mare și Sfânt, nr. 148.

Deborah Jacobs coordonează activitatea Fundației Bill & Melinda Gates pentru îmbunătățirea vieții oamenilor în țările cu economii în tranziție și cele în curs de dezvoltare, prin asigurarea accesului public durabil la tehnologia informației și comunicațiilor în bibliotecile publice.

Doamna Jacobs și-a început cariera ca bibliotecară pentru copii acum mai bine de 30 de ani și a primit un număr considerabil de distincții de-a lungul carierei sale. Printre alte, Deborah Jacobs a fost numită de către Seattle Magazine drept una dintre cele mai influente 25 de persoane din Seattle și a fost inclusă în Governing Magazine's Public Officials în anul 2001. Este prima bibliotecară care a primit vreodată această distincție. Doamna Jacobs deține o licență în administrație publică obținută la Mills College și un masterat în biblioteconomie la Universitatea Oregon.

Doamna Jacobs supervizează programele naționale, de tipul Programului Novateca, în șase țări din Europa, anume Bulgaria, Letonia, Lituania, Polonia, România și Ucraina, iar în restul lumii în Botswana, Chile, Mexic și Vietnam.

Fundația Bill & Melinda Gates acordă finanțări menite să încurajeze partenerii naționali să facă investiții pe termen lung, care vor asigura durabilitatea accesului la Internet în biblioteci. Pentru a ține pasul cu nevoile comunității, bibliotecile vor avea nevoie de finanțare stabilă. Fundația promovează faptul că durabilitatea se naște din parteneriate puternice în cadrul comunităților locale și regionale.

Pentru informații suplimentare despre vizita delegației sau despre programul Novateca, vă rugăm să contactați Specialistul Comunicare, Tatiana Rusu
tel:+373 22 22 29 92; email: trusu@irex.org