Nume
Parola
Vizualizări: 1152
CALM continuă campania de informare și de discuții în rindul autorităților locale privind acordul de asociere la Uniunea Europeană în raionul Dondușeni!
23 Iulie 2014 — La data de 23 iulie 2014, în orașul Dondușeni, Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), în colaborare cu Fundația SOROS, au continuat Campania de informare privind Acordul de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Conţinutul şi importanţa Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană a fost discutat cu primarii şi conducătorii serviciilor care se află în subordinea Consiliului raional Dondușeni.

Seminarul a fost deschis de către Tatiana Cojocaru, Vicepreședintele raionului Dondușeni, care a menționat că este foarte important ca reprezentanții APL și comunitățile locale să cunoască care sunt beneficiile și principiile Acordului, consideră acest seminar unul util, unde reprezentenții APL vor învăța ceva nou.

În aceeași ordine de idei, Președintele Asociației primarilor și aleșilor locali din raionul Dondușeni, primarul orașului Dondușeni (al 5-lea mandat) – Simion Rotaru, a venit cu un cuvint de salut pentru participanți și a menționat importanța momentului pe care-l traversează Republica Moldova odată cu semnarea Acordului. Acesta a mulțumit CALM-ului pentru organizarea evenimentului, mentionând că informațiile acumulate la acest seminar vor fi foarte utile în lucru cu cetățenii.

În cadrul seminarului, experții Igor Boțan și Alexandru Fala, au prezentat informații concrete privind aspectele de ordin politic și economic ale Acordului de asociere între Republica Moldova și Uniunea Europeană.

Analistul politic Igor Boţan a amintit factorilor de decizie că acordul stabileşte un nou cadru juridic pentru cooperarea cu UE şi transferă cooperarea țării noastre cu UE la o nouă etapă, cea a asocierii politice şi integrării economice. După ce a fost semnat de ambele părţi Republica Moldova şi Uniunea Europeană, iar la 4 iulie a fost ratificat de Parlamentul ţării noastre, a venit rîndul cetăţenilor să fie informaţi despre importanţa şi conţinutul principalului document semnat vreodată de ţara noastră.

Expertul Alexandru Fala – Expert Grup, a menționat că Uniunea Europeană este principalul partener comercial al Republicii Moldova, în plus, economiile UE și RM sunt compatibile și nu concurente astfel, Republica Moldova exportă în UE produse intensive în forță de muncă (textile, articole de îmbrăcăminte, fire și cabluri electrice, mobilă, semințe și altele) iar UE exportă în RM produse intensive în capital (autovehicule, tehnologii, produse petroliere, alte produse finite). O altă comunicare amplă, a expertului, a fost consacrată Acordului de creare a Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (ZLSAC). Participanţilor li s-a povestit despre esenţa, scopul şi obiectivele ZLSAC, despre elementele, priorităţile, costurile şi beneficiile ei.

Expertul CALM Ion Beschieru a expus informații privind aspectul descentralizării, locul și rolul Administrației Publice Locale în contextul Acordului de asociere.

Primarii din raionul Dondușeni s-au interesat în special de aspectele Acordului ce țin de administrația publică locală, procesul reformelor democratice, a descentralizării și consolidării autonomiei locale, a implementarii cu succes a Legii Finantelor Publice Locale, a dezvoltării sectorului agrar.

Participanții au menționat că acest seminar este unul binevenit și foarte important. Toți participanții la eveniment au fost asigurați cu materiale informative.

Seminarele se desfășoară în cadrul proiectului ”Campania de informare a Autorităților Publice Locale privind integrarea europeană și Acordul de Asociere al Republicii Moldova la Uniunea Europeană” și face parte dintr-o campanie amplă de informare ”Moldova, Europa”, susținută de Fundațiile pentru o Societate Deschisă și Fundația Soros-Moldova.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă