Nume
Parola
Vizualizări: 3198
La Edineț are loc Târgul ”Augustiniada 2014”
Edinet, 28 August 2014 — În contextul sărbătorilor naționale și începerii noului an școlar, peste 40 de agenţi economici din municipiile Chișinău, Bălți, Tiraspol, raioanele Soroca, Anenii Noi, Edineţ, Ocniţa, Briceni ș.a. s-au oferit să-i bucure pe concetățenii din regiunea de nord a țării cu mărfuri autohtone de calitate. În perioada 28 - 29 august curent, la Edineț, se desfășoară cea de a IV-a ediție a Târgului expozițional ”Augustiniada”.
Evenimentul este organizat de filiala Edineţ a Camerei de Comerţ şi Industrie în parteneriat cu Primăria Edineț, Consiliul raional Edineț, Centrul ”Nexus” și organizaţia regională a Federaţiei Naţionale a Fermierilor din Moldova.
La inaugurarea manifestării, Ina Stanciu, director al filialei Edineț a CCI, a spus că, deși târgul este unul universal, datorită perioadei în care se desfășoară are un specific aparte. Pe lângă standurile propriu-zise, ”Augustiniada” este însoțită de un program adițional divers: parada portului național, concertul colectivelor folclorice, hora orașului, Zilele Diasporei.
Constantin Cojocaru, primar de Edineţ, a menționat că, activităţile organizate de filiala Edineţ a CCI, inclusiv ”Augustiniada”, sunt un bun prilej pentru stabilirea relaţiilor de colaborare între diverse regiuni ale țării. ”Este binevenit faptul că, an de an, întreprinzători din diferite raioane vin să își expună mărfurile la târgurile expoziționale de la Edineț, demonstrând noi performanțe la capitolul calitate și competitivitate”, a afirmat edilul.
Victoria Gaitur, director executiv al organizaţiei regionale a Federaţiei Naţionale a Fermierilor din Moldova a ținut să precizeze că, la eveniment iau parte mai mulți membri ai FNFM, care le propun vizitatorilor produse agricole autohtone, proaspete, accesibile, precum: roşii, ardei dulci, ceapă, cartofi, vinete, mere, morcovi, prune etc.
La ”Augustiniada 2014” mai puteți găsi articole de artizanat, încălţăminte, îmbrăcăminte, rechizite şcolare, aparate de încălzit, produse de panificaţie, lactate, conserve.
De asemenea, pentru a facilita accesul întreprinzătorilor la serviciile prestate de CCI, filiala Edineț participă la expoziție cu un stand informațional.
Anual filiala Edineț a CCI organizează 5 expoziții. Următorul târg, ”Toamna de aur”, va fi inaugurat pe 25 septembrie curent, în cadrul Zilelor Regiunii de Nord.
www.chamber.md sau pagina CCI pe facebook