Nume
Parola
Vizualizări: 3719
Socialiştii au recomandat D-nei Buliga şi întregului Guvern să plece la casa de nebuni
21 Octombrie 2014 — Astăzi, membrii şi susţinătorii Partidului Socialiştilor din Republica Moldova alături de activiştii Asociaţiei pentru protecţia drepturilor invalizilor şi veteranilor „Echitate” au organizat o acţiune de protest în faţa Ministerului Muncii Protecţiei Sociale şi Familiei pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de politicile antisociale promovate de acest minister.

”Ne-am adunat aici ca să spunem d-nei Buliga să înceteze cu bătaia de joc faţă de pensionari, invalizi şi de toţi oamenii în etate care au construit această ţară. Aceşti oameni au adus ţara la prosperitate, iar voi aţi adus-o la sărăcie. Nu meritaţi să ocupaţi aceste posturi. Viitorul european pe care îl promiteţi oamenilor este prezentul pe care îl oferiţi tinerilor familii şi pensionarilor, nevoiţi să supravieţuiască cu 600 de lei”, a remarcat Oleg Lipskii, membru al comitetului executiv al PSRM.

Vasile Bolea, juristul PSRM a menţionat că Buliga, la o întîlnire cu cetăţenii a fost bruscată de un pensionar care a ajuns la capătul răbdării şi în loc să-l ajute, ea l-a internat la Spitalul de Psihiatrie şi a încercat să-l trimită la puşcărie. Iată, potrivit lui Bolea ce protecţie socială oferă acest minister.

Totodată el a mai adăugat: “Ministerul Protecţiei Sociale trebuie să ofere această protecţie, dar tocmai el ne lipseşte de ea. Ministerul dat este condus de 5 ani de Valentina Buliga şi a lipsit sute de mii de cetăţeni de compensaţii şi de alte alocaţii sociale. S-a ajuns la faptul că tînăra familie nu are cu ce creşte un copil de aceea natalitatea este la pragul critic. Dna Buliga în loc să ofere o protecţie socială mamelor care nu au cu ce să crească copiii, le trimite să “spele pelincuţe”. Acesta este suportul ministerului care spune că doreşte ca Moldova să aibă familii fericite.

O pensionară care a participat la protest fiind nemulţumită de pensia mizeră pe care o primeşte a declarat: ”Spuneţi că sunteţi alături de pensionari, dar cum pot eu să trăiesc cu o pensie de 600 de lei? Cît timp aţi stat la guvernare v-aţi bătut joc de oameni, iar acum spuneţi că veţi oferi locuri de muncă bine plătite. Să vă fie ruşine! Personal m-am adresat cu o cerere la Dvs. şi nu a fost soluţionată. Pentru ce aţi ocupat acest post atîta timp dacă aţi făcut numai acţiuni antisociale?”

Protestatarii i-au învinuit pe funcţionarii din acest minister, în frunte cu Valentina Buliga de batjocura care o au faţă de pensionari, invalizi şi tinerele familii.

Protestatarii au scandat: „Nu vă bateţi joc de oameni”, „Ajunge să furaţi”, „Întoarceţi compensaţiile nominative”, „Jos Buliga”, „Ruşine”.