Nume
Parola
Vizualizări: 3614
Companii din domeniul agroalimentar de pe ambele maluri ale Nistrului sunt instruite pentru a participa cu stand colectiv la două expoziții internaționale
Chisinau, 23 Octombrie 2014 — Agenți economici de pe ambele maluri ale Nistrului vor participa cu standuri colective la două expoziţii internaţionale specializate în domeniul agroalimentar, ”INDAGRA” și ”interFood&Drinks”, care se vor desfășura la începutul lunii noiembrie curent, în România și, respectiv, Bulgaria. În context, expozanții au fost instruiți cum să-și prezinte și să-și promoveze eficient produsele.
Participarea la cele două evenimente este organizată de CCI, cu asistența financiară a Uniunii Europene şi PNUD, în cadrul Programului ”Susţinerea măsurilor de promovare a încrederii”, cu scopul de a contribui la dezvoltarea relaţiilor de colaborare între întreprinzătorii de pe ambele maluri ale Nistrului şi la promovarea mărfurilor lor pe piaţa externă.
Sergiu Harea, director al Departamentului Economie al CCI, a menționat că, expozițiile ”INDAGRA” și ”interFood&Drinks” au fost selectate strategic. ”Sectorul agricol este unul de bază pentru economia Republicii Moldova, având totodată un potențial enorm de dezvoltare. Însă companiile ce activează în acest domeniu au nevoie de susținere, în special pentru identificarea și diversificarea piețelor de desfacere, preluarea practicilor moderne la întreprindere, implementarea standardelor de calitate.
Deoarece expozițiile sunt internaționale, agenții economici vor avea posibilitatea să interacționeze cu oameni de afaceri din mai multe țări, iar pentru a spori eficiența participării la ele, întreprinzătorii au fost instruiți și au obținut sfaturi practice referitor la prezentarea la stand, materialele promoționale și informaționale necesare, întocmirea contractelor etc.”, a precizat sursa citată.
Natalia Djandjgava, coordonator de proiect din cadrul Programului ”Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, a declarat că, Uniunea Europeană şi PNUD sprijină activităţile întreprinse împreună de comunitățile de pe ambele maluri ale Nistrului, în domeniile: dezvoltarea afacerilor, renovarea infrastructurii sociale, dezvoltarea societăţii civile, ocrotirea sănătăţii şi protecţia mediului ambiant.
”Prin derularea acestui proiect dorim ca agenții economici să își găsească noi piețe de desfacere, dar și să colaboreze între ei, să se susțină reciproc. Sper că participarea la expozițiile ”INDAGRA” și ”interFood&Drinks” să fie cu succes”.
Referindu-se la așteptările pe care le are, Lilia Ionașco, reprezentat al SRL”Agrosmix Grup”, a spus că întreprinderea sa dorește să își găsească parteneri de afaceri peste hotare. ”Producem pâinițe din cereale expandate și vrem să le propunem mărfurile noastre consumatorilor din România, dar și din ale țări. Cerealele expandate sunt folosite în regimurile dietetice și de alimentație sănătoasă – tendințe care au din ce în ce mai mulți adepți, de aceea considerăm că vom avea cerere”.
Anatolii Serduni, director al unei întreprinderi individuale din raionul Camenca, a spus că este interesat de noile tehnologii în agricultură. ”Pe 300 ha de teren cultivăm cereale, culturi tehnice, legume. La momentul actual nu exportăm, dar am dori să ne găsim parteneri de afaceri, de aceea trebuie să ne familiarizăm cu tendințele pieței externe, utilajele și practicile moderne, cerințele față de produsele agricole”, consideră fermierul.
Reamintim că, în cadrul aceluiași proiect al Programului UE-PNUD, de la începutul anului curent alți 30 de agenţi economici de pe ambele maluri ale Nistrului au participat cu standuri comune la expoziţii specializate din Germania, Cehia, Polonia și Franța.
Informații suplimentare:
Tel: 022 23-84-10, 022 21-07-25, 022 22-14-42
e-mail: petrova@chamber.md, expo@chamber.md
www.chamber.md