Nume
Parola
Vizualizări: 3519
Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor are un nou Secretar General
Chisinau, 24 Octombrie 2014 — Houlin Zhao este noul Secretar General al Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor. Candidatura lui a fost aprobată în cadrul Conferinței Plenipotențiare (PP-14) a Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (UIT), care se desfășoară în orașul Busan, Republica Coreea, în perioada 20 octombrie – 7 noiembrie 2014. Houlin Zhao a fost ales cu 152 de voturi din 156 de buletine depuse. El va fi investit în noua postură la 1 ianuarie 2015. Houlin Zhao este originar din Republica Populară Chineză și din 2007 exercită funcția de Secretar General adjunct UIT.

Pe agenda conferinței figurează, de asemenea, aprobarea planului strategic UIT, planurilor financiare, precum și alegerea organelor de lucru UIT. În sesiunea plenară de astăzi, după al patrulea tur de scrutin, Malcolm Johnson, originar din Marea Britanie a fost ales în calitate de Secretar General adjunct UIT. François Rancy și Brahima Sanou și-au păstrat posturile de directori ai Biroului Reglementare Radio și respectiv, Biroului Dezvoltare Telecomunicații. Noul director al Biroului Standardizare în Telecomunicații este Chaesub Lee din Republica Coreea.

Conferința Plenipotențiară(PP-14) a Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor este evenimentul cheie al Organizației, care se desfășoară o dată la patru ani și în cadrul căreia statele membre decid asupra rolului pe viitor al Uniunii și determină posibilitățile organizației de a influența și impulsiona dezvoltarea tehnologiilor informaționale și de comunicații la nivel global. UIT are 193 de state membre și peste 700 de membri asociați. Republica Moldova este membru UIT din 1992.