Nume
Parola
Vizualizări: 3757
Companiile autohtone participante cu un stand colectiv la Expoziția ”Indagra” din Bucureşti i-au intrigat pe vizitatori
Chisinau, 31 Octombrie 2014 — Deși mai au încă două zile de lucru la Expoziția ”Indagra” din București, cei 17 agenți economici de pe ambele maluri ale Nistrului, care participă la eveniment cu un stand comun, în perioada 29 octombrie - 2 noiembrie, și-au găsit deja parteneri de business. Standul colectiv a fost vizitat de 80 de reprezentanți ai mediilor de afaceri din România, Bulgaria, Italia, Marea Britanie, Maroc, fiind negociate relaţii de colaborare cu circa 30 de companii.
Valeriu Jaloba, director al SRL ”Olmar-Grup”, a spus că, întreprinderea sa ia parte pentru prima dată la un asemenea eveniment, unde a decis să expună un produs deosebit – prune umplute cu miez de nuca în sirop de miere și vin. ”Deoarece prunele umplute s-au bucurat de interes în rândul consumatorilor, am negociat cu angrosiști din România și vom încheia contracte de livrare”, a precizat sursa citată.
Înalt apreciate de către vizitatori au fost și chipsurile din mere ale ”Fabricii de conserve pentru copii”.
”Chipsurile din mere sunt un produs calitativ și sănătos. Am găsit potențiali parteneri de afaceri nu doar în România, ci chiar și printre participanții la standul colectiv. Am testat reacția consumatorilor și am aflat care sunt condițiile pentru export. La momentul actual mai producem legume congelate, porumb conservat și mazăre, însă dorim să identificăm noi perspective de dezvoltare și să relansăm producerea conservelor pentru copii”, a spus Dumitru Criminschi, director comercial al acestei întreprinderi din Tiraspol.
Serghei Gurduz, conducător al companiei ”Agrostar”, a avut întrevederi bilaterale cu reprezentanți ai Grupului de Investiții și Consultanță din Romania, convenind să livreze mere moldovenești în 7 rețele comerciale. Totodată, întreprinzătorul s-a familiarizat cu noile echipamente și mașini agricole expuse la ediția a 19-a a Târgului ”Indagra”.
La standul colectiv al întreprinderilor din Moldova și-au prezentat mărfurile și SRL ”Agrosfera BM”, SRL ”Agrosmix Grup”, SRL ”Farm Prod”, Institutul de fitotehnie Porumbeni, ÎI ”Serduni”, SRL ”Lefrucom”, SRL ”Miaco Lux”, SRL ”Vitopane-C” ș.a.
În total, la ”Indagra 2014” au luat parte expozanți din 27 de țări, fiind așteptați peste 50.000 de vizitatori.
Participarea la ”INDAGRA” este organizată de Camera de Comerț și Industrie, cu asistența financiară a Uniunii Europene şi PNUD, în cadrul Programului ”Susţinerea măsurilor de promovare a încrederii”. Prin susţinerea acestui proiect, Uniunea Europeană şi PNUD şi-au propus să contribuie la dezvoltarea relaţiilor de colaborare între întreprinzătorii de pe ambele maluri ale Nistrului şi la promovarea mărfurilor lor pe piaţa externă. Cu asistenţa financiară a Programului UE-PNUD „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, de la începutul anului curent, încă 30 de agenţi economici de pe ambele maluri ale Nistrului au participat împreună la expoziţii specializate din Germania, Cehia, Polonia şi Franţa.
www.chamber.md sau pagina CCI pe facebook