Nume
Parola
Vizualizări: 4909
Raport post-eveniment – Forum “SOLIDARITATE EUROPEANĂ PENTRU MEDIU”
Bălți, 23 Decembrie 2014 — Asociația Obștească „Caroma Nord” a organizat în data de 12 decembrie 2014 primul Forum Internațional cu genericul “Solidaritate Europeană pentru Mediu”. Evenimentul a avut loc în incinta Teatrului “Vasile Alecsandri” din Bălți.

Forumul a fost generat de necesitatea diseminării informației privind procesul de apropiere cu Uniunea Europeană și facilitării cooperării structurilor publice și private, implicate și interesate de protecția mediului în zona de nord a republicii.
La eveniment au participat peste 100 de persoane, care s-au declarat interesate de temele propuse spre dezbatere, reprezentanți APL, ANOFM, reprezentanți ai Inspectoratului Ecologic de Stat, ONG-uri, reprezentanții instituțiilor de învățămînt, agenți economici, precum și reprezentanți mass media.

Forumul a început cu mesajele de salut din partea invitaților speciali: dl Mihail Baciu, Consulul General al României la Bălți, dl Lazăr Chirică, Viceministrul Mediului RM, dl Victor Cotruță, Director-executiv REC-Moldova și dl. Serghei Culibaba, Coordonatorul Centrului de dezvoltare urbană.

În deschiderea lucrărilor forumului, dl. Victor Cotruţă, director-executiv REC Moldova, a vorbit despre perspectivele și oportunităţile europene ale Moldovei în contextul semnării Acordului de Asociere cu UE. De asemenea, au fost menționate avantajele, obstacolele și riscurile integrării europene a RM, precum și aspectele de bază a Acordului de Asociere.

Comunicările dlor Toldi Zoltan, și Inántsy Pap Sándor, invitații din Ungaria, au avut ca scop sensibilizarea cetățenilor cu privire la protecția mediului, atenționarea proceselor negative ce parvin în urma poluării mediului. S-a analizat asigurarea calității proceselor de predare-învățare prin activități și formări realizate în cadrul protecției mediului.

Lucrările forumului au continuat cu discursul dlui George Georgiev, vicepreședintele asociației “St. Martyr George the Victorious din orașul Lukovit”, Bulgaria, care a vorbit despre cultură și educație ca temelie a unui mediu curat, sau cum de luptat cu cauzele poluării, pentru a preveni consecințele ei. S-au menționat cauzele primare și secundare a poluării mediului ambiant, și ca un remediu prezentatorul a specificat cultura și educația populației, două componente cheie ce stau la baza unui mediu curat.

Dl Serghei Culibaba, Specialistul principal Serviciul Relații Externe și Atragerea de Investiții din cadrul Primăriei Bălţi, Coordonatorul Centrului de dezvoltare urbană, a vorbit despre proiectele de eficiență energetică, implementate cu susținerea fondurilor europene. Totodată, el a relatat despre eficiența energetică în municipiul Bălți, definind principalele probleme existente și specificînd măsurile intreprinse de către APL și a definit Planul de acțiune privind energia durabilă (SEAP) a municipiului Bălți pentru anii 2013-2020.

Domnul Dumitru Drumea, expert mediu, a prezentat proiectul “Climate Forum East” ce are ca obiectiv specific fortificarea capacităților rețelelor societății civile și ONG-uri în participarea efectivă în dialog politic cu autoritățile publice locale, instituțiile UE și organismele internaționale în adaptarea dezvoltării social-economice la schimbările climatice în 6 țări din Parteneriatul Estic.

În final, comunicarea dlui Iulian Ihnatov, membru fondator CMB, Lect. dr.FEAA, Universitatea "AL. I. Cuza" Iași a reliefat toate aspectele de bază ale Coaliției de Mediu Bălți, structură ce își propune să ofere organizaţiilor societăţii civile din Nordul Moldovei o platformă accesibilă pentru exprimare şi acţiune în domeniul protecţiei mediului, afirmînd, astfel, rolul şi responsabilitatea societăţii civile în procesul de dezvoltare a Republicii Moldova.

După discursurile ținute, în holul Teatrului Național au avut loc mai multe evenimente și activități: expoziții, emisii de video clipuri, ateliere de creație și un program artistic susținut de către copiii de la Palatul Copiilor Iași, România și cîntăreții autohtoni. Expoziția de proiecte și standuri informative a fost organizată de 8 instituții de învățămînt din municipiul Bălți și a avut ca scop informarea participanților despre activitățile organizațiilor neguvernamentale și instutuțiilor de învățămînt atît din municipiu, cît și de peste hotare, modalitățile de educație și conștientizare a acestora. Una dintre atracțiile expoziției a fost propunerile de proiecte care necesită finanțare, însoțite de macheta materialelor sau produselor.

Forumul “SOLIDARITATE EUROPEANĂ PENTRU MEDIU” a fost posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparțin AO "Caroma Nord" și nu reflectă în mod necesar poziția USAID sau a Guvernului SUA.”
Ataşamente:
8505_Raport Forum.pdf