Nume
Parola
Vizualizări: 1422
Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a semnat decretul privind declararea zilei de doliu naţional şi constituirea Comisiei de stat pentru organizarea funeraliilor poetului Grigore Vieru
Chişinău, 18 Ianuarie 2009 — În semn de profundă durere în legătură cu moartea tragică a eminentului poet Grigore Vieru, clasic al literaturii naţionale contemporane, Preşedintele Republicii Moldova a decretat: Ziua funeraliilor poetului Grigore Vieru - 20 ianuarie 2009 se declară drept zi de doliu naţional. Conform decretului, în ziua de 20 ianuarie 2009, în toate localităţile republicii vor fi arborate în bernă drapelele de stat; la ora 10.00, se va cinsti memoria poetului Grigore Vieru prin păstrarea unui moment de reculegere; instituţia publică naţională a audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova” va organiza transmiterea în direct a ceremoniei funeraliilor poetului Grigore Vieru. În toate instituţiile de învăţămînt se va organiza o oră a memoriei poetului Grigore Vieru. Prin decret se recomandă autorităţilor publice, întreprinderilor şi organizaţiilor să renunţe la desfăşurarea, în ziua de 20 ianuarie 2009, a acţiunilor distractive de masă; redacţiilor ziarelor, posturilor de radio şi televiziune să ţină cont de specificul zilei de 20 ianuarie 2009 la editarea publicaţiilor şi la formarea programelor din această zi. Comisia de stat pentru organizarea funeraliilor poetului Grigore VIERU a fost constituită în următoarea componenţă: Preşedinte LUPU Marian - Preşedinte al Parlamentului Membri: CATRINICI Larisa - ministru al sănătăţii CIMPOI Mihai - preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova CHIRTOACĂ Dorin - primar general al municipiului Chişinău DUCA Gheorghe - preşedinte al Academiei de Ştiinţă a Moldovei MIGALCEAN Victoria primar al satului Pererita, raionul Briceni MOLDOVAN-BATRÎNAC Viorelia - consilier al Preşedintelui Republicii Moldova în problemele culturii, învăţămîntului şi ştiinţei MUNTEANU Ion viceministru al culturii şi turismului POP Mihail - şef al Aparatului Guvernului PAPUC Gheorghe - ministru al afacerilor interne STEPANIUC Victor - viceprim-ministru ŞAVGA Larisa - ministru al educaţiei şi tineretului TODERCAN Valentin - preşedinte al instituţiei publice naţionale a audiovizualului Compania „Teleradio- Moldova”. Serviciul de presă al Preşedintelui Republicii Moldova