Nume
Parola
Vizualizări: 3262
Cea de-a doua rundă a campaniei de salubrizare pe malurile r. Bîc realizată cu succes
Chisinau, 15 Aprilie 2015 — Pe data de 9 aprilie 2015, Centrul Naţional de Mediu a organizat cea de-a doua rundă a campaniei de salubrizare a malurilor rîului Bîc în municipiul Chişinău. Şi de data aceasta am curăţat de deşeuri malurile rîului în segmentul străzii Calea Basarabiei, începînd cu al doilea pod de trecere peste rîul Bîc, acolo unde s-au oprit participanţii acţiunii din 4 aprilie.

La îndemnul nostru de acum au răspuns circa 100 de participanţi, care împreună au reuşit să adune 400 de saci de deşeuri menajere solide de 160 l.

Pe această cale, ţinem să mulţumim companiei „GasNatural Fenosa” pentru atitudinea pozitivă cu care a reacţionat la propunerea noastră de colaborare în organizarea campaniei şi a mobilizat 40 de angajaţi să participe activ la curăţarea malurilor rîului Bîc.

Apreciem mult şi contribuţia Colegiului de Ecologie, care a delegat un grup de 40 de studenţi cu atitudine prietenoasă faţă de mediul înconjurător, care şi-au adus aportul la schimbarea situaţiei sinistre.

De asemenea, aducem mulţumiri Universităţii Agrare de Stat din Republica Moldova pentru implicare şi mobilizare a unui grup de 15 studenţi la acţiune.

Apreciem contribuţia voluntarilor Asociaţiei pentru Dezvoltare Creativă şi voluntarilor CNM, care au fost activi şi harnici la colectarea deşeurilor.

Campania din 9 aprilie ne-a demonstrat încă o dată că schimbarea se produce doar dacă ne implicăm şi doar dacă ne unim eforturile, indiferent de domeniul de activitate, vîrstă și interese. Suntem siguri că doar prin efort comun vom reuși să reabilităm rîurile noastre, calitatea cărora are un impact direct asupra sănătăţii noastre şi dezvoltării ţării!

Amintim că prima rundă a acţiunii de salubrizare a malurilor rîului Bîc a avut loc pe data de 4 aprilie 2015, iar detalii pot fi vizualizate aici: http://environment.md/info/122-Peste-300-de-chiinuieni-s-au-mobilizat-n-campania-de-salubrizare-a-rului-Bc-din-4-aprilie.html.

Detalii despre partneri si organizatori puteti vizualiza accesind linkul: http://environment.md/info/124-Cea-de-a-doua-rund-a-campaniei-de-salubrizare-pe-malurile-r-Bc-realizat-cu-succes.html

Acțiunea este organizată de Centrul Naţional de Mediu şi face parte din șirul de activităţi realizate în cadrul campaniei „Iubește-ți rîul!” și proiectul "Rîurile noastre – provocarea apelor transfrontaliere", finanțat de Programul de Granturi Mici GEF, implementat de PNUD și cofinanțat de Fundația EcoCatalyst Foundation.