Nume
Parola
Vizualizări: 4100
25 de judecători, procurori și avocaţi din Republica Moldova participă în perioada 21 și 22 mai 2015 la un curs de formare al formatorilor ”Implementarea legislației Republicii Moldova cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie”.
22 Mai 2015 — În perioada 21-22 mai 2015 Centrul de Drept al Femeilor în parteneriat cu Institutul Național al Justiției organizează Cursul de Formare al Formatorilor “Implementarea legislației Republicii Moldova cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie”. Cursul de formare este organizat în cadrul proiectului „Consolidarea răspunsului judecătorilor și procurorilor la cazurile de violență în familie”, implementat de Centrul de Drept al Femeilor cu suportul financiar al Ambasadei SUA în Republica Moldova, a Misiunii OSCE din Republica Moldova și Fundației OAK.

La curs participă 25 de practicieni din domeniu, judecători, procurori și avocaţi din Republica Moldova și este susținut de doamna Otilia Ștefania Păcurari, doctor în științele educației, formator internațional cu o bogată experiență în activităţile de formare și instruire, în special în tehnicile de formare a adulților.

Scopul programului de formare a formatorilor este de a dezvolta profilul și competențele profesionale ale unui formator folosind tehnici de instruire și metode activ-participative și
include sesiuni practice de proiectare și dezvoltare a unor materiale de formare de calitate, elaborarea unei agende de formare și a unui plan de sesiune de formare. În rezultat, formatorii instruiți vor instrui la rândul lor, circa 250 de judecători, procurori și avocați din întreaga țară în perioada septembrie 2015 - martie 2016.

Cursul de formare face parte din activitățile inițiate în 2014 de către Centrul de Drept al Femeilor în parteneriat cu Institutul Național al Justiției și au drept scop sensibilizarea, formarea și consolidarea capacităților actorilor responsabili de prevenirea și combaterea fenomenului violenței în familie, polițiști, judecători, procurori și avocați.

Centrul de Drept al Femeilor este o organizaţie non-guvernamentală, creată în 2009 de către o echipă de femei juriste – care asigură – prin informare, sprijin şi asistenţă juridică – promovarea și protecția drepturilor femeilor și contribuie la reducerea violenței în familie în Republica Moldova.