Nume
Parola
Vizualizări: 3980
Ministrul Pavel Filip a efectuat o vizită de lucru la Călărași
Chisinau, 16 Septembrie 2015 — Domeniile de activitate ale Ministerului Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, proiectele în derulare și cele ce urmează a fi implementate au fost discutate în timpul întrevederii ministrului Pavel Filip cu conducerea raionului Călărași, reprezentanții serviciilor desconcentrate în teritoriu și primarii localităților din raion.

” Sectorul IT este o șansă unică nu doar pentru relansarea economică a țării, având cea mai mare valoare adăugată, dar și pentru dezrădăcinarea corupției. Computerul nu ia mită, iar utilizarea tehnologiilor moderne în actul guvernării va îmbunătăți calitatea acestuia”, a menționat Pavel Filip.
Ministrul a informat despre situația actuală în domeniu, unde Moldova are cu ce se mândri. Ne aflăm printre primele 10 țări în lume după viteza de acces la Internet, 75% din localitățile țării au cel puțin un punct de conectare la fibra optică, tehnologia 3G acoperă integral teritoriul țării, iar 4G are o acoperire de 35%.

”Sunt cifre care ne conving o dată în plus că anume tehnologia informației este șansa de dezvoltare a Republicii Moldova. Pentru a crea condiții favorabile în domeniul TIC au fost aprobate și se implementează Strategia Moldova Digitală 2020, Strategia de creștere a competitivității industriei IT, a fost votat în prima lectură proiectul legii despre IT parcuri”, a punctat ministrul Pavel Filip.

Aceste documente complexe de politici vin să elimine constrângerile existente în domeniu, principalele dintre care sunt mediul de afaceri și insuficiența de specialiști IT bine pregătiți. Prin introducerea unui impozit unic de 7% pentru rezidenții parcurilor IT este asigurat un sistem de administrare fiscală simplu și eficient, în care nu este loc pentru birocrație și corupție, susține ministrul TIC.

Pentru a îmbunătăți nivelul de pregătire a specialiștilor pe lângă Universitatea Tehnică va activa Centrul de Excelență IT.
Pavel Filip s-a referit și la acțiunile întreprinse pentru a face serviciile acordate de întreprinderile coordonate de MTIC mai calitative, mai comode și mai aproape de cetățeni.
Discuțiile au purtat un caracter interactiv, participanții la întrunire au adresat întrebări și au urmărit o prezentare despre acțiunile ce urmează a fi întreprinse pentru a preveni atacurile cibernetice.

În finalul vizitei, ministrul Pavel Filip a luat cunoștință de activitatea Biroului de evidență și documentare a populației și a Oficiului poștal din orașul Călărași. În ambele cazuri au fost identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea calității serviciilor prestate. Astfel, la oficiul poștal pentru deservirea populației în termeni optimi va mai fi deschis un ghișeu, iar la biroul de evidența și documentare casa va fi strămutată în interiorul clădirii.