Nume
Parola
Vizualizări: 3153
Au început lucrările de eficientizare energetică a blocului chirurgical al Spitalului raional Orhei
5 Iulie 2017 — Viorel Jardan, director ADR Centru a însoțit Ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca, la Orhei, unde au demarat lucrările în cadrul proiectului „Îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocului chirurgical al IMSP Spitalul raional Orhei". Contractul de finanțare a fost semnat la începutul lunii aprilie curent de către reprezentanții ADR Centru, aplicantul proiectului, CR Orhei și reprezentanții Spitalului raional Orhei. Prin semnarea acestui document părțile s-au angajat să-și consolideze eforturile întru realizarea cu succes a activităților planificate.

Astfel, aici au început lucrările de izolare a pereţilor blocului chirurgical, schimbarea geamurilor şi uşilor, izolarea termică a acoperișului precum și izolarea planşeului subsolului.

Prin realizarea activităților din cadul proiectului se dorește îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale la nivel raional şi regional ca urmare a implementării măsurilor de eficienţă energetică.

Suma totală a investițiilor necesare pentru realizarea proiectului este de 8 670 960,00 lei. Din Fondul Național de Dezvoltare Regională(FNDR) au fost solicitați 8 070 960,00 lei, iar contribuția din partea aplicantului fiind de 600 000,00 lei.

Pentru acest an Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale a aprobat din FNDR suma de 3 milioane lei. Astfel, după selectarea antreprenorului se va purcede la inițierea propriu-zisă a lucrărilor planificate pe o durată de 12 luni.

"Prin realizarea eficientă a acestui proiect de dezvoltare regională vom îmbunătăți accesul la servicii și utilități publice de calitate pentru circa 300 mii de locuitori ai raionului Orhei. Intervențiile presupun lucrări ce vor spori eficiența energetică a spitalului. Vreau să specific că obiectivul oricărui proiect realizat de noi este de a construi viitorul acasă", a subliniat ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca, în cadrul discuțiilor cu administrația și angajații spitalului.

Viorel Jardan a dat asigurări pentru buna implementare a proiectului prin atitudinea responsabilă și conlucrare eficientă cu toți actorii implicați în realizarea proiectului în vederea atingerii scopului principal al proiectului ce ține de eficientizarea energetică a blocului chirurgical al spitalului raional din Orhei.

Tudor Golub, președintele raionului Orhei, și-a exprimat deosebitul interes față de proiectul dat și a mulțumit pentru colaborarea frumoasă cu ADR Centru. În urma proiectelor implemntate cei 600 de angajați ai instituției, dar mai ales circa 14000 de pacienți vor beneficia de condiții mai bune și comfortabile pe tot parcursul anului.

Amintim că anterior, Spitalul raional din Orhei a beneficiat de investiții importante din partea Agenției de Dezvoltare Regională Centru, care a realizat cu suportul tehnic și financiar al Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) a realizat proiecte investiționale de schimbare a ferestrelor și ușilor exterioare ale Centrului Perinatal, instalarea sistemului de monitorizare a energiei, renovarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare la blocul pediatric, instalarea de ferestre eficiente energetic pentru blocul terapeutic, izolarea termică a pereților exteriori a blocului terapeutic, instalarea a trei puncte termice la trei blocuri ale spitalului, reconstrucția rețele termice exterioare, instalarea punctelor termice individuale dar și completarea sistemelor clasice existente de apă caldă menajeră cu colectoare solare.