Nume
Parola

Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online

  • 11 659 comunicate de presă
  • 140 instituţii/companii înscrise
  • 329 jurnalişti înscrişi
  • 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 3363
23 Octombrie 2020 — Avem nevoie de oameni activi, care să fie capabili să dezvolte comunitatea – cu acest deziderat a pornit în comunități Centrul Contact, fiind ferm convins că liderii de comunități sunt cei care pot aduce cu adevărat schimbarea. Astfel, 60 activiști au fost selectați și instruiți în cadrul Proiectului „Academia Liderului Comunitar”, finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer, prin intermediul Programului de granturi „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”.
Vizualizări: 3155
23 Octombrie 2020 — Centrul CONTACT, în parteneriat cu Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women), anunță desemnarea suplimentară a 10 inițiative locale câștigatoare ca urmare a concursului lansat în cadrul Programului de capacitare a consilierelor la primul mandat. Astfel, în total 27 de inițiative locale, înaintate de consilierele la primul mandat, vor primi asistență financiară și mentorat în implementarea lor comunitară.

Vizualizări: 3181
21 Octombrie 2020 — Academia Liderului Comunitar a anunțat cei 20 de câștigători ai concursului de activități practice în care finaliștii/finalistele au fost instruiți în mai multe domenii, iar acum urmează să implementeze cunoștințele și abilitățile acumulate în propriile proiecte comunitare. Trei lidere finaliste ale proiectului ne vor povesti despre inițiativele lor pentru localitate și cum acestea urmează să fie puse în practică.
Vizualizări: 3163
15 Octombrie 2020 — Centrul CONTACT, în parteneriat cu Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women), anunță desemnarea a 17 inițiativelor locale câștigatoare ca urmare a concursului lansat în cadrul Programului de capacitare a consilierelor la primul mandat.
Mai multe orașe, comune și sate vor avea parte de staţii de așteptare a transportului public renovate, infrastructura dezvoltată, accesibilitate în cadrul instituțiilor publice, access îmbunătățit la serviciile acordate în Instituţile medico-sanitare publice, scoli mai sigure în context Covid19, zone de odihnă inclusive, parcări pentru biciclete, comune cu un sisteme de salubrizare asigurate.
Vizualizări: 3121
8 Octombrie 2020 — 20 de proiecte comunitare înaintate de participanții de la Academia Liderului Comunitar au fost selectate în rezultatul concursului de activități practice, anunțat de Centrul Contact la sfârșitul cursurilor Academiei Liderului Comunitar.

Timp de câteva luni, 60 lideri comunitari au fost instruiți în domenii precum: administrație publică locală, acces la informații publice, procesul decizional local, tehnici de persuasiune și advocacy în raport cu autoritățile publice și alți actori locali.
Vizualizări: 4114
17 Iunie 2020 — Centrul CONTACT, în parteneriat cu Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitate de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women), au lansat Programul de capacitare a 200 de consiliere la primul mandat în domeniul bunei guvernări, drepturilor omului și egalității de gen.
Prin acest Program, organizatorii și organizatoarele urmăresc dezvoltarea abilităților de lidere comunitareale consilierelor de la nivel local și raional și sporirea cunoștințelor acestora în domeniul sistemului de funcționare a administrației publice locale (APL), formării bugetelor locale sensibile la dimensiunea de gen și drepturile omului, atragerea de fonduri pentru inițiative comunitare și alte abilități specifice funcției de consilieră.
Vizualizări: 5267
21 Mai 2020 — 60 lideri comunitari au început cursurile în cadrul „Academia Liderului Comunitar”. Proiectul prevede promovarea democrației participative la nivel local, prin formarea și consolidarea capacităților liderilor/liderelor comunitari, lideri de opinie și activiști civici din centrul, nordul și sudul țării.
Vizualizări: 3656
18 Mai 2020 — Центр КОНТАКТ, в рамках проекта «Укрепление потенциала, доверия и доступа к услугам для усиления защиты прав человека на обоих берегах реки Днестр», реализуемого при финансовой поддержке Миссии ОБСЕ в Молдове,

объявляет о предоставлении бесплатных консультаций по правовым и бухгалтерским вопросам для НПО на обоих берегах Днестра
в таких направлениях, как:

• Регистрация и перерегистрация НПО;
• Внесение изменений в учредительные документы;
• Разработка внутренних документов (протоколы, приказы, договора и др.);
• Бухгалтерский учет и отчетность для НПО;
• Подготовка финансовых отчетов по проектам и др.
Vizualizări: 3427
18 Mai 2020 — Центр КОНТАКТ, в рамках проекта «Укрепление потенциала, доверия и доступа к услугам для усиления защиты прав человека на обоих берегах реки Днестр», реализуемого при финансовой поддержке Миссии ОБСЕ в Молдове,

объявляет о предоставлении бесплатных консультаций по правовым и бухгалтерским вопросам для НПО на обоих берегах Днестра
в таких направлениях, как:

• Регистрация и перерегистрация НПО;
• Внесение изменений в учредительные документы;
• Разработка внутренних документов (протоколы, приказы, договора и др.);
• Бухгалтерский учет и отчетность для НПО;
• Подготовка финансовых отчетов по проектам и др.
Vizualizări: 3466
18 Mai 2020 — Centrul CONTACT, în cadrul proiectului «Creșterea capacității, încrederii și accesului la servicii pentru consolidarea protecției drepturilor omului pe ambele maluri ale Nistrului», implementat cu suportul financiar al Misiunii OSCE în Moldova,

anunță despre acordarea consultațiilor juridice și contabile gratuite
pentru ONG-uri de pe ambele maluri ale râului Nistru
în următoarele domenii:

• Înregistrarea și re-înregistrarea ONG-urilor;
• Modificarea documentelor constitutive;
• Elaborarea documentelor interne (procese verbale, ordine, contracte, politici etc.);
• Contabilitate și raportare pentru ONG-uri;
• Pregătirea rapoartelor financiare pentru donatori, etc.