Vizualizări: 130
Din categorie: Drepturile Omului & Justiţie
5 Septembrie 2010 — Asociaţia „Promo-LEX” în perteneriat cu Asociaţia „Moştenitorii” monitorizează desfăşurarea referendumului constituţional în 40 de secţii de votare aflate peste hotarele Republicii Moldova*.
Un număr de nereguli au marcat activitatea secţiilor de votare de peste hotare monitorizate în cadrul acestui efort:
Mai multe secţii de votare de peste hotare au fost deschise cu întârziere şi cu încălcarea procedurilor.

Vizualizări: 139
Din categorie: Drepturile Omului & Justiţie
2 Septembrie 2010 — Un grup de veterani ai structurilor de forţă din Moldova au declarat joi, 2 septembrie, că cetăţenii ţării nu se simt în siguranţă, că organele de drept au devenit practic filialele ale partidelor politice, şi au chemat la restabilirea ordinei în Moldova.
„Pe 7 aprilie 2009, îndrumaţi de unii din lideri Alianţei actuale, câteva mii de tineri au ieşit în piaţă şi au distrus simbolurile statale ale puterii - Parlamentul şi Preşedenţia.

Vizualizări: 83
Din categorie: Drepturile Omului & Justiţie
2 Septembrie 2010 — Chişinău, 02-09-2010 – Asociaţia Promo-LEX va trimite observatori în secțiile de votare de peste hotare pentru a monitoriza desfăşurarea referendumului republican constituţional din 5 septembrie.
Un număr de 40 de observatori se vor deplasa în 11 țări europene în care s-a înregistrat cel mai sporit număr de alegători în scrutinele anterioare și în care a fost deschis un număr mai mai mare de secții suplimentare de votare.

Vizualizări: 195
Din categorie: Drepturile Omului & Justiţie
Chisinau, 25 August 2010 — „Aceasta este prima mea revoluţie. Furaţi-mi-o", o carte despre evenimentele din aprilie 2009 a fost lansată marţi, 24 august 2010 la Librăria din Centru.
Vizualizări: 131
Din categorie: Drepturile Omului & Justiţie
Chişinău, 23 August 2010 — Amnesty International Moldova în parteneriat cu editura „Cartier” vă invită la lansarea cărţii „Aceasta este prima mea revoluţie. Furaţi-mi-o” de Maria-Paula Erizanu.
Vizualizări: 133
Din categorie: Drepturile Omului & Justiţie
Chisinau, 18 August 2010 — Azi 18 August 2010, în cadrul unei conferinţe de presă, Asociaţia Promo-LEX a lansat primul raport de monitorizare a campaniei electorale pentru referendumul constituţional republican din 5 septembrie 2010. Perioada de monitorizare: 7 iulie 2010 – 13 august 2010
Monitorizarea referendumului republican constituţional, care se va desfăşura la 5 septembrie, este un proiect realizat de Asociaţia Promo-LEX în cadrul Coaliţiei Civice pentru Alegeri Libere şi Corecte.
Monitorizarea referendumului republican constituţional, care se va desfăşura la 5 septembrie, este un proiect realizat de Asociaţia Promo-LEX în cadrul Coaliţiei Civice pentru Alegeri Libere şi Corecte.
Vizualizări: 139
Din categorie: Drepturile Omului & Justiţie
Londra, 17 August 2010 — Începând cu anul 2001, Amnesty International a condamnat primele execuţii prin lapidare, aplicate de către talibani în Afganistan.
Un bărbat şi o femeie au fost omorâţi cu pietre duminica, într-un sat din Kunduz, din partea de nord a Afganistanului, aflat sub controlul regimului taliban, pentru faptul că au vrut să fugă cu intenţia de a se căsători, a confirmat Amnesty International astăzi.

Vizualizări: 166
Din categorie: Drepturile Omului & Justiţie
Chisinau, 11 August 2010 — Asociația Promo-LEX face apel către
- Ministerul de Interne și Ministerul Protecției Sociale și a Familiei, în vederea executării ordonanțelor de protecție și stoparea violenței față de victimele violenţei în familie; precum și către
- Procuratura Generală să se autosesizeze și să atragă la răspundere colaboratorii de poliție: Casap Ion, Pungă Ion, Marian Alexandriuc (sat Lipnic), asistentul social Maria Dub (sat Lipnic) și procurorii Mihail Vinogradov ( r. Ocnița), precum și colaboratorii CPsRîșcani Ion Ţâra, Fiodor Moscoglo (Chișinău), care încurajează violența față de victimele violenţei în familie prin faptul că cunosc de violență aplicată față de acestea, dar nu întreprind nici o acțiune efectivă pentru protecția victimelor.

Vizualizări: 180
Din categorie: Drepturile Omului & Justiţie
Tbilisi, 5 August 2010 — „Mi-am petrecut 20 de ani din viaţă în această odaie mică, în condiţii groaznice… Eu şi soţul suntem încă în aşteptare, dar nimeni nu ne spune nimic. Probabil nu mai am mult de trăit, dar vreau să-mi petrec cel puţin restul zilelor în condiţii decente de trai.
Vizualizări: 239
Din categorie: Drepturile Omului & Justiţie
Londra, 27 Iulie 2010 — Autorităţile greceşti trebuie să revizuiască imediat politica lor de închidere a migranţilor ilegali şi a solicitanţilor de azil, inclusiv a multor copii neînsoţiţi, a declarat astăzi Amnesty International, într-un raport nou.
În raportul „Grecia: Migranţii ilegali şi solicitanţii de azil deţinuţi în condiţii proaste” este documentat tratamentul acestora, mulţi dintre ei sunt deţinuţi în condiţii proaste, în staţii de grăniceri şi în centrele de detenţie a migranţilor, fără acces sau cu acces limitat la serviciile de asistenţă juridică, socială şi medicală.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică (484)
- Afaceri (79)
- Angajări & Joburi (42)
- Armata & Serviciul Grăniceri (31)
- Artă & Cultură (82)
- Auto (0)
- Bănci & Asigurări (14)
- Blogosfera (109)
- Construcţii & Infrastructură (7)
- Documente & Resurse Web (8)
- Drepturile Omului & Justiţie (125)
- Economic & Statistică (111)
- Educaţie & Instruire (107)
- Externe (138)
- Finanţe & Contabilitate (12)
- Industrie (0)
- It&c (2)
- Media & Publicitate (238)
- MoldNet (0)
- Ong & Societate Civilă (228)
- Politic (925)
- Procuratura & MAI (109)
- Public Relations (1)
- Sănătate & Medicină (42)
- Sindicate (2)
- Social (219)
- Sport (2)
- Ştiinţă (64)
- Telefonie & Comunicaţii (28)
- Turism (3)
Resurse
Statistica
- 3212 comunicate de presă
- 217 jurnalişti înscrişi
- 69 instituţii/companii înscrise
- 262 utilizatori înscrişi