Vizualizări: 17414
			               
               Igor Dodon a avut o întrevedere cu Şefa Misiunii OSCE în Moldova
               2 August 2012 — Igor Dodon, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, liderul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova s-a întîlnit astăzi cu Şefa Misiunii OSCE în Moldova, Ambasadoarea Jennifer Brush. 
În cadrul întrevederii părţile şi-au expus opiniile vizavi de reglementarea conflictului transnistrean.
Igor Dodon a reiterat faptul că socialiştii pledează pentru lansarea unor discuţii serioase pe marginea proiectului de federalizare a ţării, ca unică soluţie de reîntregire a teritoriului Republicii Moldova. Liderul socialiştilor şi-a exprimat opinia că în faţa autorităţilor de la Chişinău şi Tiraspol stau patru obiective de bază, care trebuie realizate în vederea depăşirii problemei transnistrene. Potrivit lui Dodon acestea sîint: încetarea definitivă a «războiului rece» între cele două maluri, apropierea economică şi socială, pragmatizarea procesului de negocieri între autorităţi, dezbaterea proiectelor privind federalizarea. În context, Igor Dodon a relatat despre recenta sa vizită la Tiraspol, unde a participat la un for ştiinţific dedicat problematicii transnistrene, în cadrul căruia a abordat problemele menţionate.
E.S. Jennifer Brush s-a pronunţat pentru soluţionarea cît mai urgentă a conflictului, atît prin soluţionarea problemelor socio-economice, cît şi celor politice, pentru ca viaţa popoarelor de pe cele două maluri să devină mai sigură şi mai bună. Ambasadoarea a salutat interesul şi activitatea opoziţiei în acest sens.

                    Autor: Partidul Socialiștilor din Republica Moldova                    
                    Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
                 
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2423
 - Afaceri 809
 - Angajări & Joburi 167
 - Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
 - Artă & Cultură 127
 - Bănci & Asigurări 18
 - Blogosfera 110
 - Concursuri & Licitații 16
 - Construcţii & Infrastructură 47
 - Dezvoltare Regională 1671
 - Diaspora 3
 - Drepturile Omului & Justiţie 564
 - eBooks / eReviste / eDocumente 7
 - Economic & Statistică 329
 - Educaţie & Instruire 751
 - Export și Investiții 17
 - Externe 165
 - Fashion 0
 - Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
 - Industrie 10
 - IT 30
 - Media & Publicitate 365
 - Mediu 36
 - Mesaje 8
 - Oferte & Prețuri 16
 - Ong & Societate Civilă 1352
 - Persoane Publice 140
 - Politic & Electorala 1305
 - Procuratura & MAI 120
 - Public Relations 32
 - Resurse Web 12
 - Sănătate & Medicină 125
 - Sindicate 4
 - Social 580
 - Sport 12
 - Ştiinţă 80
 - Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
 - Telefonie & Comunicaţii 29
 - Turism 33