Nume
Parola
Vizualizări: 62
Primarii la primul mandat și provocările administrației locale
15 Noiembrie 2025 — În această ediție a emisiunii „La Înălțime cu CALM” aducem în prim-plan poveștile și viziunile unor primari la început de cale din diferite raioane ale Republicii Moldova. Reuniți în cadrul unei sesiuni de informare organizată de CALM, aleșii locali ne-au vorbit despre cum mobilizează comunitățile, realizările înregistrate, dar și provocările pe care le-au întâmpinat în primii doi ani de activitate.

Protagoniștii emisiunii sunt:
• Maxim Grițunic, primarul orașului Biruința, Sângerei, dorește să facă localitatea sa la fel de cunoscută și, cel puțin, la fel de dezvoltată ca orașul Sângerei și subliniază rolul implicării tuturor în integrarea europeană.
• Angela Micolenco, primara comunei Stoicani, Soroca, cu experiență de 11 ani în calitate de secretară a consiliului local, investește 15 milioane lei în primii doi ani de activitate.
• Iulian Erimei, primarul comunei Prepelița, Sângerei susține că reforma administrației publice trebuie să înceapă cu consiliile raionale și primăriile mici, implicând cetățenii direct în soluții.
• Natalia Ciobanu, primara satului Petrușeni, Râșcani, fostă directoare de grădiniță, crede că doar prin mobilizarea comunității poate schimba realitățile.
• Mihail Boubătrîn, primarul satului Slobozia, Ștefan Vodă a fost ales la doar 24 de ani, crede că infrastructura rurală este cheia pentru ca tinerii să rămână acasă, iar amalgamarea depinde de voința cetățenilor.
• Victoria Prisăcari, primara comunei Parcani, Soroca, fostă secretară a consiliului local, vorbește despre diferențele de responsabilitate și provocările legate de resurse și specialiști.

Această ediție scoate în evidență energia primarilor de la primul mandat, provocările comune, dar și rolul CALM în facilitarea schimbului de experiență și susținerea noilor lideri locali.

Emisiunea este realizată de Ana Moraru și poate fi ascultată pe site-ul calm.md: https://www.calm.md/primarii-la-primul-mandat-si-provocarile-administratiei-locale/

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă