Nume
Parola
Vizualizări: 194
Victor Gori: „Problema reformei nu este administrația locală, ci politizarea procesului și ignorarea voinței comunităților”
13 Octombrie 2026 — Primarul comunei Botnărești, raionul Anenii Noi, vicepreședinte al CALM, Victor Gori, a criticat modul în care este promovată reforma administrativ-teritorială, afirmând că procesul este marcat de influență politică excesivă și de lipsa unui dialog real cu administrațiile locale și cetățenii.

„Dacă reforma începea cu descentralizarea financiară, multe dintre problemele invocate astăzi s-ar fi rezolvat de la sine. În schimb, asistăm la o reformă în care factorul politic a ajuns să primeze în fața interesului comunităților locale”, a declarat Victor Gori la ședința extinsă a Consiliului de Administrare al CALM.

Potrivit acestuia, criteriile utilizate pentru comasarea localităților sunt aplicate neuniform, iar primarii care își apără comunitățile sunt etichetați pe nedrept.

„Nu există primari slabi sau buni în funcție de cât de repede acceptă o reformă. Cei care adresează întrebări incomode nu trebuie marginalizați, ci ascultați.”

Victor Gori a respins argumentul potrivit căruia localitățile mici ar reprezenta doar o povară financiară pentru stat, subliniind că rolul statului nu este de a face profit de pe urma primăriilor.

„Cetățeanul nu este o sursă de venit. Statul are obligația de a asigura condiții de viață și servicii publice de calitate pentru toți oamenii, indiferent dacă locuiesc într-un oraș mare sau într-un sat cu o mie de locuitori.”

Alesul local a atras atenția că reforma propusă riscă să reducă reprezentarea democratică a comunităților și să concentreze excesiv puterea administrativă.

„Democrația înseamnă reprezentare și participare. Oamenii trebuie să aibă dreptul să se pronunțe asupra viitorului localităților lor. Când cetățenilor li se refuză posibilitatea de a se exprima prin referendum sau prin consultări reale, avem o problemă gravă de funcționare democratică”, a declarat alesul local.

Victor Gori a cerut autorităților centrale să renunțe la abordarea centralizatoare și să construiască reforma împreună cu administrația publică locală.

„Administrația locală nu este un obstacol în calea dezvoltării. Dimpotrivă, este cea care cunoaște cel mai bine problemele comunităților. O reformă făcută fără autoritățile locale și fără cetățeni nu poate avea succes”, a concluzionat edilul.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă