Vizualizări: 12693
			               
               ADR Nord a încheiat un memorandum de înțelegere cu ADR Nord-Est din România
              Piatra Neamț, România, 19 Mai 2011 — Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) a încheiat un Memorandum de înțelegere cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est (ADR Nord-Est) din Piatra Neamț, România, în vederea cooperării reciproc avantajoase în domeniul dezvoltării regionale. În acest sens, directorul ADR Nord, Ion Bodrug, și directorul general al ADR Nord-Est, Constantin Apostol, au stabilit relații de parteneriat între cele două Agenții. Întâlnirea a avut loc în intervalul 18-19 mai, la Piatra Neamț, unde experți din cadrul ADR Nord au participat la un program de instruire.
Principalele obiective ale Memorandumului de înțelegere încheiat de ADR Nord și ADR Nord-Est sunt:
• Obținerea unei dezvoltări social-economice echilibrate în raport cu alte regiuni ale țării;
• Consolidarea oportunităților financiare, instituționale și umane pentru dezvoltarea regională;
• Consolidarea ambelor structuri instituționale prin dezvoltarea capacităților și schimb de experiență;
• Facilitarea parteneriatelor între reprezentanții autorităților și instituțiilor publice ce activează în aria regiu nilor de dezvoltare ale părților.
Prin încheierea Memorandumului de înţelegere între ADR Nord și ADR Nord-Est se dorește crearea unui parteneriat eficient în vederea inițierii și implementării ulterioare a acțiunilor comune orientate spre stabilirea unei colaborări durabile şi de succes. Scopul urmărit este de a susţine și consolida cooperarea între Regiunea de Dezvoltare Nord din Republica Moldova și Regiunea de Dezvoltare Nord-Est a României.
Negocierile privind încheierea Memorandului de înțelegere între ADR Nord și ADR Nord-Est din România au început în luna noiembrie 2010.
Program de instruire
Agenda vizitei experților ADR Nord la Piatra Neamț a inclus și un program de instruire de două zile (18-19 mai) în domeniul elaborării și implementării proiectelor. Programul a conținut 6 module de instruire: I. Stabilirea portofoliului de proiecte; II-III. Management de proiect: implementare și monitorizare; IV. Raportare tehnică și financiară; V. Monitorizarea durabilității investiției; VI. Identificarea partenerilor și implementarea proiectelor transfrontaliere.
Directorul ADR Nord, Ion Bodrug, a discutat cu specialiștii de la ADR Nord-Est despre un program de instruire și certificare la standardele europene în managementul proiectelor europene și internaționale a specialiștilor din cadrul ADR Nord, dar și a specialiștilor altor Agenții similare din Republica Moldova.
Centrul de instruire al ADR Nord-Est din Piatra Neamț este certificat de Uniunea Europeană.

                    Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord                    
                    Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
                 
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2423
 - Afaceri 809
 - Angajări & Joburi 167
 - Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
 - Artă & Cultură 127
 - Bănci & Asigurări 18
 - Blogosfera 110
 - Concursuri & Licitații 16
 - Construcţii & Infrastructură 47
 - Dezvoltare Regională 1671
 - Diaspora 3
 - Drepturile Omului & Justiţie 564
 - eBooks / eReviste / eDocumente 7
 - Economic & Statistică 329
 - Educaţie & Instruire 751
 - Export și Investiții 17
 - Externe 165
 - Fashion 0
 - Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
 - Industrie 10
 - IT 30
 - Media & Publicitate 365
 - Mediu 36
 - Mesaje 8
 - Oferte & Prețuri 16
 - Ong & Societate Civilă 1352
 - Persoane Publice 140
 - Politic & Electorala 1305
 - Procuratura & MAI 120
 - Public Relations 32
 - Resurse Web 12
 - Sănătate & Medicină 125
 - Sindicate 4
 - Social 580
 - Sport 12
 - Ştiinţă 80
 - Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
 - Telefonie & Comunicaţii 29
 - Turism 33