Nume
Parola
Vizualizări: 28
Conferințele Accesibilității – anunț Prelegere: „Dezinformare. Acțiuni de manipulare și ingerințe străine”
Chișinău, 24 Septembrie 2025 — Alianța INFONET anunță pentru data de 25 septembrie 2025 Prelegerea din seria „Conferințele Accesibilității. Bune practici de incluziune a persoanelor cu dizabilități în Uniunea Europeană”.

În calitate de expertă este invitată doamna Stanisława Budzisz (Polonia), jurnalistă independentă asociată cu OKO.press (https://oko.press/) etc.

Tema conferinței: „Dezinformare. Acțiuni de manipulare și ingerințe străine”.

Dezinformarea este conținut manipulat în mod deliberat, diseminat pentru a induce în eroare destinatarii și a atinge obiective strategice, politice sau economice specifice. Este adesea răspândită de entități al căror scop este de a submina încrederea în instituțiile democratice sau de a influența rezultatele alegerilor. Dezinformarea amenință democrația deoarece distorsionează dezbaterea publică, duce la polarizarea societății, prin manipulare și interferențe și îngreunează luarea de decizii informate de către cetățeni. Vom răspunde la întrebările: cum să o recunoaștem și cum să o combatem. De asemenea, vom explica tehnicile de dezinformare și manipulare.

Evenimentul se va desfășura, în limba rusă, în data de 25 septembrie 2025, în intervalul orelor 14.00-17.00, pe platforma Zoom:
https://us06web.zoom.us/j/85200802810?pwd=1rW1zOsgEubRJbg7EDbArbL8157kJa.1

Invităm pe toți cei în drept și cei interesați de acest domeniu să să alăture acestui eveniment important pentru comunitatea persoanelor cu dizabilități din Republica Moldova, dar și pentru societate în general, prin prisma incluziunii dimensiunii de dizabilitate în viața publică.

Acest eveniment este organizat cu suportul financiar al Uniunii Europene în cadrul proiectului INSPIRĂ Moldova.
Conținutul acestuia reprezintă responsabilitatea exclusivă a proiectului „Incluziunea alegătorilor cu dizabilități, în condiții de egalitate de drepturi – indicator al unei democrații funcționale”, finanțat de Uniunea Europeană.
Conținutul evenimentului aparține Alianței INFONET și nu reflectă în mod neapărat viziunea Uniunii Europene.