Vizualizări: 78
Referendumul este singura cale legitimă pentru comasarea localităților
7 Martie 2026 — CALM avertizează că presiunea asupra primarilor și graba fără argumente solide pot compromite procesul. Reforma raioanelor, unde există un consens mai larg, ar putea fi primul pas, însoțit de îmbunătățirea mecanismului de amalgamare a localităților și de consolidare a descentralizării financiare.
Totodată, CALM subliniază că funcțiile unei administrații publice locale, în special ale primarilor, sunt mult mai complexe decât simpla atragere de fonduri. Acestea vizează diferite tipuri de servicii administrative, domeniile social și cultural, păstrarea tradițiilor, precum și dezvoltarea comunităților în sens mai larg.
În același timp, atragerea fondurilor europene, ca și competență și responsabilitate, aparține Guvernului și regiunilor, conform formatului EU-NUTS 2, care trebuie să demonstreze capacitate în atragerea investițiilor și să creeze, la nivel național și regional, programe și fonduri accesibile primăriilor. Astfel, acestea își vor putea dezvolta localitățile și vor putea realiza întreaga diversitate de atribuții în raport cu cetățenii și comunitățile.
Reforma administrației publice locale este tema emisiunii „La Înălțime cu CALM”, avându-i ca protagoniști pe:
• Viorel Furdui, directorul executiv al CALM;
• Arcadie Covaliov, primarul orașului Sîngerei;
• Victor Gori, primarul comunei Botnărești, vicepreședinte al CALM.
Emisiunea este realizată de Ana Moraru și poate fi accesată la următorul link: https://www.calm.md/referendumul-este-singura-cale-legitim-pentru-comasarea-localit-ilor/

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2480
- Afaceri 809
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 16
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1681
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 751
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1368
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33