Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online
- 12 120 comunicate de presă
- 141 instituţii/companii înscrise
- 329 jurnalişti înscrişi
- 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 7633
26 Decembrie 2008 — În noaptea de 24 spre 25 decembrie curent sediul Partidului Liberal, situat în strada Bucureşti, nr.87, Chişinău, a fost ţinta unui atac al unor elemente extremiste, care a zmuls drapelele Republicii Moldova, Uniunii Europene şi Partidului Liberal, arborate pe peretele clădirii, inclusiv soclul în care acestea erau instalate.
Vizualizări: 2546
Chişinău, 26 Decembrie 2008 — Prima şedinţă, de constituire, a Consiliului de coordonare a activităţii de prevenire a criminlităţii şi corupţiei s-a desfăşurat astăzi sub preşedinţia viceprim-ministrului Valentin Mijinschi.
În cadrul şedinţei a fost efectuat bilanţul activităţii organelor de drept în prevenirea şi combaterea criminalităţii şi corupţiei în anul 2008 şi trasate direcţiile prioritare pentru anul 2009.
Vizualizări: 31458
Chişinău, 25 Decembrie 2008 — Operatorului de telefonie mobilă MOLDCELL a obţinut Certificatul de Conformitate cu Sistemul de Management al Calităţii ISO 9001:2000.
Certificatul a fost înmânat astazi, la data de 25 decembrie, directorului general MOLDCELL, Chiril Gaburici, de către Aşot Arutiunean, manager Marketing şi Dezvoltare al reprezentanţei regionale a “Bureau Veritas”, lider mondial in domeniul certificarii.
Vizualizări: 2897
Chişinău, 25 Decembrie 2008 — Centrul Analitic Independent EXPERT-GRUP a publicat un nou numar al publicatiei Comentarii Saptamanale - <http://expert-grup.org/?
Vizualizări: 3043
25 Decembrie 2008 — In ultimii ani, mitingurile Hyde Park au fost zadarnicite in mod constant, fortele de ordine intervenind in mod brutal pentru sistarea acestora. Suntem revoltati de faptul ca cei care incalca dreptul la intrunire nu sunt niciodata pedepsiti (ba din contra…).
Vizualizări: 2559
Chişinău, 25 Decembrie 2008 — Zinaida Greceanîi a făcut o scurtă prezentare a politicilor promovate de actualul Cabinet de miniştri, fiind abordate şi o serie de subiecte de care s-au arătat preocupaţi foştii membri ai Guvernului. Printre acestea se numără sănătatea publică, evoluţia sistemului de învăţămînt şi a pieţei forţei de muncă, a sistemului de asigurări sociale de stat.
Vizualizări: 8918
Chisinau, 25 Decembrie 2008 — Membrii Reţelei de jurnalişti „Reporter European”, creată de Asociaţia Presei Independente (API), s-au întâlnit cu E.S.
Vizualizări: 8960
Chisinau, 24 Decembrie 2008 — Asociaţia Presei Independente (API) a desemnat laureaţii premiilor sale anuale, oferite câştigătorilor concursurilor sale interne, cât şi celui mai bun jurnalist din afara API.
Anul curent, API a anunţat pentru jurnaliştii angajaţi la instituţiile media membre API trei concursuri – „Cea mai bună anchetă reportericească”, „Cel mai bun reportaj” şi „Cea mai bună fotografie”.
Vizualizări: 7818
Chişinău, 24 Decembrie 2008 — Clubul de presă din Chişinău - Centrul Independent de Jurnalism (CIJ) şi Comitetul pentru Libertatea Presei - au organizat marţi, 23 decembrie 2008, în incinta Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău, tradiţionala Gală de decernare a premiilor “10 jurnalişti ai anului” (ediţia a XIV-a).
În acest an, procesul de selectare a laureaţilor acestor premii s-a desfăşurat în trei etape.
Vizualizări: 7897
Bălţi, 24 Decembrie 2008 — În municipiul Bălţi, în primul trimestru al anului viitor, vor fi deschise patru centre sociale comunitare.
Despre acest fapt s-a vorbit, miercuri, în cadrul reuniunii „Excluderea socială, un fenomen intolerabil în societate”, acţiune organizată de Asociaţia SOMATO din Bălţi în cadrul campaniei „Să spunem NU excluderii sociale”.
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2553
- Afaceri 809
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 16
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1684
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 752
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1375
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33
