Nume
Parola
Vizualizări: 32
Democrația locală sub asediu: reforma grăbită, termene ilegale, consultări mimate, centralizare agresivă și „primării puternice” fără descentralizare financiară
15 Iulie 2026 — O reformă teritorială radicală ascunsă și nereprezentativă, care tensionează societatea, amplifică dezbinarea comunităților, generează riscuri reale de haos administrativ și poate afecta cursul european al R. Moldova

Reforma administrativ-teritorială este percepută ca fiind grăbită, insuficient fundamentată financiar și juridic, cu riscul de a diminua veniturile primăriilor. Autoritățile locale cer descentralizare și garanții clare pentru ca reforma să fie una benefică și să nu producă dezamăgire în rândul populației. Localitățile nu pot progresa fără descentralizare financiară, deoarece resursele sunt concentrate la nivel central, iar mediul rural nu trebuie învinuit pentru lipsa dezvoltării în domenii gestionate de centru. CALM vine cu soluții și propuneri, sperând ca acestea să fie luate în considerare de Guvern pentru ca reforma să aducă beneficii reale cetățenilor. Mai multe despre temerile și propunerile reprezentanților APL aflăm în cadrul emisiunii „La Înălțime cu CALM” de la directorul executiv Viorel Furdui; primarul comunei Gangura, Ialoveni, vicepreședinte al CALM, Marcel Bobeica și primarul comunei Nimoreni, Ialoveni, Andrei Covali.

Emisiunea este realizată de Ana Moraru și poate fi accesată la următorul link: https://www.calm.md/democra-ia-local-sub-asediu-reforma-gr-bit-termene-ilegale-consult-ri-mimate-centralizare-agresiv-prim-rii-puternice-f-r-descentralizare-financiar/

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă