Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online
- 12 013 comunicate de presă
- 141 instituţii/companii înscrise
- 329 jurnalişti înscrişi
- 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 7159
3 Aprilie 2014 — Astăzi, activiştii PSRM au organizat o acţiune de protest în faţa Parlamentului, prin care şi-au exprimat indignarea faţă de politica actualei guvernări şi au cerut dimisia Guvernului. Socialiştii au pledat pentru susţinerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Leancă.
Vizualizări: 4243
Ialoveni, 3 Aprilie 2014 — Ieri, Agenția de Dezvoltare Regională Centru a fost gazda unor experți internaționali însoțiți de reprezentantul Agenția Proprietății Publice (APP) din RM.
Oaspeții au fost interesați de activitatea agenției și nemijlocit de practica acesteia în implementarea PPP-urilor.
Oaspeții au fost interesați de activitatea agenției și nemijlocit de practica acesteia în implementarea PPP-urilor.
Vizualizări: 17500
Chisinau, 3 Aprilie 2014 — În ce domenii și cu cât va crește asistența Elveției pentru Republica Moldova în perioada anilor 2014-2017
va fi anunțat oficial în cadrul unui eveniment organizat de Biroul de Cooperare a Elveției în Republica Moldova,
marți, 8 aprilie, ora 11.00-12.
va fi anunțat oficial în cadrul unui eveniment organizat de Biroul de Cooperare a Elveției în Republica Moldova,
marți, 8 aprilie, ora 11.00-12.
Vizualizări: 7082
2 Aprilie 2014 — Astăzi, mai mulţi activişti din cadrul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, pensionari şi susţinători ai PSRM au venit în faţa Ministerului Agriculturii pentru a-şi exprima dezacordul cu politicile promovate de actuala guvernare în domeniul sistemului de pensionare şi de acordare a compensaţiilor nominative.
Protestatarii s-au arătat indignaţi de majorarea de ieri cu 6,45 % a pensiilor în timp ce tarifele şi preţurile la majoritatea produselor de prima necesitate au crescut cu circa 15-20 la sută şi mai mult.

Vizualizări: 7030
2 Aprilie 2014 — Campania naţională "Moldova - moldoveni - moldovenesc" lansează începând de azi şi un spot video.
Mesajul spotului este adresat populaţiei majoritare a Republicii Moldova, cu îndemnul către cetăţeni să nu uite că suntem moldoveni, să promoveze identitatea moldovenească în societate şi în lume, să se identifice drept moldoveni la recensămîntul din acest an.

Vizualizări: 6838
Chisinau, 2 Aprilie 2014 — Pe 1 aprilie 2014, la Chișinău, a avut loc degustarea din cadrul etapei republicane a Concursului pentru cel mai bun vin de casă ”Polobocul de aur”, organizat de Camera de Comerț și Industrie. Pentru marele premiu au concurat 97 din cele circa 600 de probe de vinuri, prezentate de vinificatori din diferite regiuni ale țării.
Vizualizări: 9222
Chisinau, 1 Aprilie 2014 — Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova în parteneriat cu Programul Novateca și Primăria Municipiului Chișinău au lansat, vineri, 28 martie 2014, Centrul Național de Excelență Profesională pentru Bibliotecari, în incinta Bibliotecii Municipale „B.P.
Vizualizări: 6057
1 Aprilie 2014 — 23 de femei de pe ambele maluri ale Nistrului şi-au dat întâlnire vineri, 28 martie, în satul Bîcioc de pe malul stâng al Nistrului pentru a discuta despre facilitarea accesului femeilor din zonele rurale la tehnologiile IT, precum şi instruirea necesară pentru comunicarea în mediul online cu alte femei din comunităţile învecinate. În cadrul proiectului „În pas cu timpul”, au fost instruire 20 de femei din localitate, au organizat diverse activităţi cum ar fi: masa rotundă cu genericul "Dependenţa de calculator şi securitatea utilizării Internetului".
Vizualizări: 8594
Chisinau, 31 Martie 2014 — Viceministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Vitalie Tarlev, reprezintă Republica Moldova la Conferinţa Mondială pentru Dezvoltare a Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (World Telecommunication Development Conference – WTDC-14), care se desfășoară la Dubai, Emiratele Arabe Unite.
“După câțiva ani de punere consecventă în aplicație a documentelor strategice de politici în domeniul dezvoltării societății informaționale, una dintre direcțiile în care Republica Moldova a avut succese esențiale este crearea unui mediu competitiv, a infrastructurii necesare și asigurarea accesului facil la servicii de telecomunicații, la prețuri accesibile.

Vizualizări: 7098
31 Martie 2014 — Activişti ai Partidului Socialiştilor din Republica Moldova şi simpli chişinăuieni au venit în faţa primăriei mun. Chişinău pentru a-şi exprima indignarea faţă de acţiunile municipalităţii în domeniul construcţiilor ilegale.
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2465
- Afaceri 809
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 16
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1676
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 751
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1365
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33