Nume
Parola

Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online

  • 12 116 comunicate de presă
  • 141 instituţii/companii înscrise
  • 329 jurnalişti înscrişi
  • 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 22242
Chisinau, 20 Iulie 2009 — Realizarea cu succes a Programelor de Stat din cadrul Academiei de Ştiinţe a Moldovei constituie principala modalitate de promovare a politicii de stat în sfera ştiinţei şi inovării, determinînd, totodată, gradul sporit de credibilitate a ştiinţei autohtone. În susţinerea celor menţionate, realizarea Programului de Stat „Prelucrarea şi utilizarea deşeurilor din industria vinicolă, precum şi obţinerea produselor noi”, conducător acad.
Vizualizări: 4689
Chişinău, 20 Iulie 2009 — Comisia Electorală Centrală aminteşte că certificatele cu drept de vot pot fi ridicate de la biroul secţiei de votare pînă în data de 28 iulie 2009, inclusiv.

Potrivit legislaţiei electorale, persoanele care în ziua alegerilor nu se vor afla în localitatea în care au domiciliu sau reşedinţa pot solicita de la biroul secţiei de votare, în perioada 14 iulie – 28 iulie 2009, un certificat pentru drept de vot.

Vizualizări: 3956
Chişinău, 20 Iulie 2009Andrei Şumleanschi, viceministrul Afacerilor Interne, a prezentat un raport despre activitatea  instituţiei militare menţionînd că sarcina principală a trupelor de carabinieri este sporirea permanentă a capacităţii de luptă, care să permită  executarea misiunilor atît pe timp de pace, cît şi în situaţii de criză, inclusiv asigurarea şi menţinerea ordinii publice în cadrul manifestărilor în masă, paza obiectivelor  de importanţă majoră.

Viceministrul a menţionat că în conformitate cu statele de organizare în trupele de carabinieri sînt prevăzute 1004 funcţii prin contract.
Vizualizări: 18185
20 Iulie 2009Banii publici sunt utilizaţi de Instituţia Publică Naţională a Audivizualului Compania ”Teleradio Moldova” pentru odihna angajaţilor. Despre acest lucru a comunicat azi în cadrul unei conferinţe de presă candidatul electoral PL Ion Apostol.
Vizualizări: 18059
20 Iulie 2009 — Comuniştii au negat, de fiecare dată, că este sărăcie în Republica Moldova, cu toate că marea majoritate a populaţiei trăieşte sub pragul sărăciei. Promisiunile lor mincinoase şi ipocrite le mai ţin minte oamenii: 300 000 locuri noi de muncă, salarii de 300$, fabrici şi uzine care să funcţioneze.
Vizualizări: 4333
Chişinău, 20 Iulie 2009 — SA „Apă-Canal Chişinău” a încheiat lucrările de reabilitare a apeductului cu D-600, din str. Uzinelor, de la str.
Vizualizări: 23749
Orhei, 20 Iulie 2009 — Minorii au depistat muniţiile în pădurea Ţiganca, din vecinătatea satului Trebujeni. Deşi muniţiile din perioada celui de-a doilea război mondial puteau exploda în orice secundă, aceştia au luat muniţiile de la faţa locului şi le-au predat  pădurarului de la ocolul silvic.
Vizualizări: 8426
Chişinău, 20 Iulie 2009 — Dragi colegi,
Asociaţia Promo-LEX desfăşoară pe 21 iulie 2009 o conferinţă de presă în cadrul căreia va lansa al doilea raport de monitorizare a alegerilor parlamentare anticipate. Raportul va cuprinde constatări privind desfăşurarea procesului electoral în 7 regiuni ale Moldovei şi se va referi la perioada 11 iulie - 18 iulie 2009.
Vizualizări: 16547
mun. Chişinău, 19 Iulie 2009 — Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal a reuşit să aducă zâmbetul pe feţele locuitorilor mun. Chişinău, după ce a prezentat imagini din cadrul campaniei de gherilă.
Vizualizări: 17522
19 Iulie 2009 — Chişinău, 19 iulie. - Azi-noapte, Dorin Chirtoacă, vicepreşedintele Partidului Liberal şi candidat electoral PL, a fost reţinut de poliţie.