Vizualizări: 8854
Igor Dodon a avut o întrevedere cu şeful administraţiei oraşului Krasnodar, Vladimir Evlanov
2 Aprilie 2015 — 2 aprilie, 2015
Preşedintele Partidului Socialiştilor, deputat în Parlamentul RM, Igor Dodon, a avut, astăzi, o întîlnire cu primarul oraşului Krasnodar, Vladimir Evlanov.
În cadrul întrevederii Vladimir Evlanov a ţinut să sublinieze că în oraşul Krasnodar locuiesc în pace şi înţelegere reprezentanţii a 120 de popoare. Totodată oraşul este unul dintre cele mai confortabile şi prielnice localităţi din ţară pentru trai şi dezvoltarea afacerilor. „Sper că vizita dumneavoastră în capitala regiunii Kuban va contribui la activizarea dialogului, la consolidarea bunei înţelegeri şi prieteniei, colaborării social-economice şi culturale”, a spus Vladimir Evlanov.
În context, edilul oraşului a relatat despre dezvoltarea social-economică a Krasnodarului, despre viaţa sa culturală şi sportivă, realizările în sfera construcţiilor, dezvoltarea sectorului agroindustrial, precum şi despre raporturile existente dintre capitala regiunii Kuban cu oraşele Karlsruhe (RFG), Burgas (Bulgaria), Nottingham (Marea Britanie) ş.a. Potrivit lui Evlanov, în prezent, în Krasnodar învaţă 44 studenţi din Moldova, care activ participă la festivalurile „Cîntecele şi dansurile popoarelor lunii”, organizate la Krasnodar.
La rîndul său, Igor Dodon, a subliniat că modul în care se dezvoltă Krasnodarul poate servi un bun exemplu pentru majoritatea oraşelor Moldovei.
Participanţii la întrevedere au pus în discuţie perspectivele colaborării bilaterale social-economice şi culturale pe viitor. „Noi cu Rusia avem o religie comună, un trecut comun, un prezent comun şi, sper, un viitor comun”, a concluzionat Igor Dodon.
Amintim că o delegaţie moldovenească condusă de preşedintele Partidului Socialiştilor, deputatul PSRM, Igor Dodon, se află cu o vizită de lucru în regiunea Krasnodar la invitaţia partidului „Spravedlivaia Rossia”, cu care formaţiunea are semnat un Acord de Colaborare.

Autor: Partidul Socialiștilor din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2267
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1652
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33